Control terminat la spital pentru un șofer din Botoșani.
Pe 8 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comuna DC 29, în comuna Unțeni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Unțeni.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența
alcoolului.