ȘOC cu primele facturi la curent după eliminarea plafonării, prețuri chiar duble 

Primele facturi la curent după eliminarea plafonării au venit cu un şoc.

 

Unele sunt duble faţă de iunie, ultima lună cu tarif limitat. Cei care plătesc prea mult pot să îşi schimbe furnizorul şi să încerce tarifele dinamice, care oferă preţuri mici în orele la care românii nu sunt obişnuiţi să spele rufe sau să îşi încarce maşinile electrice.

 

În funcţie de furnizor, facturile la electricitate au sărit în aer. Pentru primele 20 de zile din iulie, la un consum de 138 de kWh, un client ajunge să plătească 219 lei. La un preţ de aproape 1,6 lei pe kWh. Faţă de 110 lei, cât ar fi plătit înainte de dispariţia plafonării, când tariful era de 80 de bani pe kWh. 

 

Alţi furnizori facturează doar primele zile din iulie, aşa că trimit note de plată greu de citit, cu mai multe tarife. În plus, din cauza schimbărilor legislative, ar putea apărea întârzieri în trimiterea facturilor, scrie observatornews.ro

 

"Pentru cei care aveau consumuri mici, de sub 100 de kWh, pentru aceştia diferenţa de factură va fi cea mai mare. Ei aveau cea mai mare subvenţie din partea statului pe kWh consumat", spune Mihnea Cătuţi, expert energie. 

 

Între timp, unele companii au lansat tarife dinamice, cu preţuri reduse în unele intervale orare. Un furnizor taxează cu 89 de bani kilowattul între orele 11 şi 15 când consumul casnic nu este atât de ridicat. 

 

"Fie că au dispozitive inteligente în casă, fie că îşi pot ajusta comportamentul de consum în funcţie de aceste tarife dinamice. Preţurile cele mai mici acum sunt în timpul zilei, benefic pentru noi e să ne schimbăm şi comportamentul de consum", spune Adi Vintilă, expert energie. 

 

"Durează destul de mult timp până când consumatorii casnici încep să folosească pe scară largă astfel de contracte. Poate că după ce lumea va vedea preţurile crescând, vor începe să caute ofertele avantajoase", spune Mihnea Cătuţi, expert energie. 

 

Pot opta pentru tarifele dinamice doar clienţii care au contoare inteligente, adică în jur de două milioane de consumatori.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare