Acasă > Stiri Botosani > Senatorul Cătălin Silegeanu: Obsesia pentru ordonanțe a Guvernului Bolojan a supraviețuit moțiunii

Senatorul Cătălin Silegeanu: Obsesia pentru ordonanțe a Guvernului Bolojan a supraviețuit moțiunii

Catalin Silegeanu

Senatorul Cătălin Silegeanu susține că OUG 38/2026, atacată marți la Curtea Constituțională, manifestă „obsesia” Guvernului Bolojan față de ordonanțe și confirmă modul în care Executivul alege să guverneze cu Parlamentul „ținut la ușă”. 

 

 

„OUG 38/2026, adoptată după moțiunea din 5 mai, concentrează boala Guvernului Bolojan de guvernare cu Parlamentul ținut la ușă. Cu toate că și-a pierdut legitimitatea politică, Executivul a mers mai departe cu ordonanța referitoare la programul SAFE, prin care România se împrumută masiv până în 2030, iar 40% din bani ajung la firme străine. Zero dezbatere democratică asupra îndatorării următoarelor 4 generații. Zero respect față de Constituție”, afirmă Cătălin Silegeanu într-un comunicat remis presei.

 

Parlamentarul acuză Cabinetul Bolojan că a înlocuit dezbaterea parlamentară cu proceduri rapide, de la ordonanțe de urgență la angajarea răspunderii, în pofida promisiunilor inițiale privind disciplina bugetară și reforma statului.

 

„Guvernul Bolojan s-a instalat pe 23 iunie 2025 cu promisiuni de disciplină bugetară și reforme fără întârziere. Apoi a ales drumul cel mai convenabil pentru un Executiv care cere multă putere și acceptă cât mai puțin control. Guvernul Ciolacu 2 adopta circa 7 ordonanțe de urgență pe lună. După instalarea lui Bolojan, s-au adoptat 98 de OUG, așadar ritmul a crescut la circa 10 pe lună. Și nu vă gândiți că din hărnicie!”, susține senatorul.

 

Cătălin Silegeanu mai arată că măsurile fiscale cu impact puternic asupra populației au fost adoptate prin angajarea răspunderii, procedură pe care o consideră o formă de „șantaj” asupra Legislativului.

 

„Pachetele cu cele mai dure măsuri fiscale au trecut prin angajarea răspunderii, procedura care pune Parlamentul în fața unui șantaj instituțional. În 7 iulie 2025, Bolojan și-a pus mandatul pe primul pachet fiscal, cu TVA standard urcat la 21%, accize majorate, CASS pentru pensiile peste 3.000 de lei și impozit pe dividende dus la 16% din 2026. La 1 septembrie 2025, Executivul a venit cu alte cinci pachete asumate în bloc. Pentru români, au urmat taxe mai mari, biruri noi și explicații livrate pe ton de inevitabil. Pentru Parlament, rolul de hamal constituțional, chemat să care costul politic al deciziilor la care fusese poftit abia la final”, mai arată Cătălin Silegeanu.

 

(comunicat Cătălin Silegeanu)