Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani a primit pentru al treilea an consecutiv aprobarea Ministerului Educației și Cercetării pentru organizarea a două proiecte de educație extrașcolară interjudețene.
Este vorba despre:
Aceste proiecte sunt menționate la numerele 213 și 222 în anexa 3 la OMEC nr. 3.197/10.02.2026 și oferă elevilor oportunitatea de a participa la activități educative în colaborare cu tineri din alte județe și regiuni ale țării.
Deviza liceului – „O școală pentru minte, suflet și trup” – prinde viață prin aceste proiecte. Ele stimulează implicarea elevilor, contribuie la creșterea performanțelor și îi pregătesc pentru viața reală, integrarea socială, continuarea studiilor universitare și învățarea pe tot parcursul vieții.
Proiectele urmăresc, de asemenea:
La începutul lunii martie, elevii au pregătit un spectacol dedicat primăverii, renașterii și iubirii. Aceștia au confecționat mărțișoare din ceramică sau pictate, pe care le-au dăruit doamnelor și domnișoarelor din oraș.
Activitățile au făcut parte din proiectele interjudețene „Iubim românește” și „Mărțișor tradițional” și au implicat elevii activ în organizarea și desfășurarea întregului program.
Toate cadrele didactice sunt implicate în implementarea proiectelor, contribuind la:
Astfel, liceul reușește să îmbine tradiția, creativitatea și educația modernă, oferind elevilor experiențe formative care îi pregătesc pentru viitor.