Acasă > Stiri Botosani > Șeful Poliției Botoșani: Nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ne-am fi dorit, dar învățăm din fiecare situație

Șeful Poliției Botoșani: Nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ne-am fi dorit, dar învățăm din fiecare situație

activitate a politiei botosani

Comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisar-șef Tudor Costîn, a transmis un mesaj despre responsabilitatea și provocările pe care le presupune activitatea de poliție, recunoscând că, într-un domeniu în care deciziile se iau adesea sub presiunea timpului, pot exista și situații în care lucrurile să nu decurgă conform așteptărilor.

 

De la fiecare caz se învață ceva 

 

 

Șeful IPJ susține însă că fiecare astfel de situație este analizată, iar concluziile sunt folosite pentru îmbunătățirea activității polițiștilor.

 

„Principalele obiective ale polițiștilor sunt aplicarea legii în mod echilibrat, protejarea drepturilor și siguranței cetățenilor. Într-o activitate atât de complexă, desfășurată de cele mai multe ori în condiții dificile și sub presiunea timpului, pot exista și situații în care anumite lucruri să nu iasă așa cum ne-am fi dorit, dar acestea sunt identificate și le analizăm cu obiectivitate, învățăm la fiecare astfel de situație și luăm toate măsurile necesare pentru a le corija”, a declarat comisarul-șef Tudor Costîn.

 

„Profesionalismul înseamnă și să ne evaluăm permanent activitatea”

 

Comandantul Poliției Botoșani consideră că profesionalismul nu înseamnă doar rezultate bune, ci și capacitatea instituției de a-și analiza activitatea și de a corecta eventualele deficiențe.

 

„Consider că profesionalismul înseamnă nu doar obținerea de rezultate, ci și capacitatea de a ne evalua permanent activitatea și de a ne îmbunătăți modul de acțiune”, a afirmat acesta.

 

Potrivit șefului IPJ, în perioada analizată, eforturile polițiștilor botoșăneni s-au concentrat pe prevenirea și combaterea infracționalității, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței rutiere și protejarea persoanelor vulnerabile.

 

Acesta a subliniat că rezultatele obținute sunt rodul implicării polițiștilor și al colaborării cu celelalte instituții partenere, urmând ca într-un bilanț separat să fie prezentate și recompensele acordate polițiștilor care s-au remarcat prin activitatea desfășurată.