Alexandru Rățoi avea doar 26 de ani. Era la început de carieră și la început de viață, cu visuri și planuri care abia prindeau contur. În urmă cu doi ani, când și-a început tura, nu avea cum să conștientizeze că se afla în fața ultimei sale misiuni.
Un accident cumplit i-a schimbat destinul. Lovit cu mașina de un șofer, a suferit răni extrem de grave. Au urmat doi ani grei, în care fiecare zi a fost o luptă. O luptă cu durerea, cu limitele trupului și cu suferința. Zi de zi, Alexandru a învățat să conviețuiască cu aceasta, până când, în cele din urmă, s-a predat împărăției lui Dumnezeu.
Unic copil la părinți, Alexandru era mai mult decât un fiu – era speranța și bucuria unei familii. Pentru colegi, era un polițist iubit, un tânăr dedicat și respectat. Plecarea lui a lăsat un gol imposibil de umplut.
Tânăra sa viață, sacrificată prea devreme, a devenit o pierdere nu doar pentru familie, ci și pentru întreaga Poliție și comunitate. La înmormântare au fost prezenți aproape toți colegii săi, conducerea IPJ Botoșani și un chestor de poliție venit de la București.
Cuvinte de încurajare au fost rostite pentru familie, însă durerea nu poate fi măsurată și nici alungată prin vorbe.
În fața unei astfel de pierderi, cuvintele devin neputincioase. Totuși, șeful Poliției Botoșani, Tudor Costîn, a transmis un mesaj profund, care a reflectat durerea întregului colectiv:
„Este un moment greu pentru toți, un moment pe care cu greu îl putem accepta, dar, uneori, viața ne pune și în astfel de situații.
Trebuie să ne luăm rămas bun de la Alexandru, un tânăr ambițios, un coleg dedicat și un copil pe care orice părinte și-ar dori să-l aibă, care ne-a fost răpit într-un mod foarte dur.
Plecarea sa lasă un gol imens, nu doar în sufletele celor dragi, ci și în rândurile noastre, ale colegilor, pentru că, în acest moment, toți simțim această pierdere ca pe una personală.
Fiecare zi pe care și-a petrecut-o în uniformă a fost dedicată siguranței și binelui celor din jur, iar pentru acest lucru îi suntem recunoscători și îl vom păstra în amintirea noastră.
Știm că nu există cuvinte care să poată alina această durere, știm că Alexandru a fost mândria familiei lui și că nimic nu va putea umple acest gol pe care îl lasă. Nu putem decât să îî cinstim memoria și să ne amintim de el cu respect, cu drag și recunoștință.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și să vă dea puterea să treceți prin această grea încercare.
Vă suntem alături!”
În urma lui Alexandru rămân lacrimi, amintiri și un gol care nu va putea fi niciodată umplut. Dar rămâne și respectul celor care l-au cunoscut, recunoștința pentru ceea ce a fost și pentru sacrificiul său.
Pentru familie, pentru colegi și pentru comunitate, numele lui Alexandru Rățoi nu va fi uitat. Va rămâne o amintire vie, purtată în suflet, dincolo de durere și dincolo de timp.
