Acasă > Politica > Scandal în Parlament: Amendamentul AUR pentru o asociație „pro-viață”, votat cu majoritate. ONG-ul neagă eticheta „anti-avort”

Scandal în Parlament: Amendamentul AUR pentru o asociație „pro-viață”, votat cu majoritate. ONG-ul neagă eticheta „anti-avort”

Scandal în Parlament: Amendamentul AUR pentru o asociație „pro-viață”, votat cu majoritate. ONG-ul neagă eticheta „anti-avort”

 

Un amendament propus de AUR și adoptat cu majoritate în Parlament, prin care sunt alocate fonduri pentru asociația „Clujul pentru Viață”, a generat controverse publice. Organizația este menționată într-un raport Human Rights Watch din 2025 în legătură cu mișcarea anti-avort, o etichetă respinsă de președinta ONG-ului. Oana Băluță, cercetătoare specializată în politică de gen și conferențiară la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, subliniază că încadrarea trebuie făcută în funcție de activitatea concretă, nu de modul în care organizațiile se definesc.

„Îi cunosc pe cei de la Clujul pentru Viață de mulți ani, dinainte de a lua naștere partidul AUR. Ne-am întâlnit ocazional la conferințe, la biserică sau la Marșul pentru Viață”, a declarat deputatul AUR, Ilie-Alin Coleșa, cel care a introdus amendamentul în bugetul de stat, într-un dialog cu HotNews.

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2, amendamentul a fost votat rapid, aprobat și nu s-a mai revenit asupra lui nici a doua zi. Astfel, parlamentarii au votat cu o majoritate alocarea sumei de 25.000 de lei Asociației „Clujul pentru Viață” prin bugetul de stat.

Deputatul AUR a explicat și cum a ajuns să propună finanțarea acestei organizații.

„Am primit un mesaj generic, ei căutau finanțare pentru a ajuta o tânără familie, care tocmai avusese primul copil și care avea nevoie de un sprijin financiar. Dar alegeau o variantă foarte constructivă. Au ales să-i plătească școala de șoferi tatălui pentru a avea o calificare în plus”, a spus parlamentarul.

A făcut atunci o donație personală, iar apoi „am zis să încerc să-i ajut mai mult.”

El explică faptul că amendamentul fusese respins inițial în comisie, în contextul unor negocieri și tensiuni între partide. De aceea, a revenit cu propunerea în plen.

Întrebat despre faptul că mulți parlamentari au spus că nu știau ce votează, acesta a răspuns: „Vă dați seama că amendamente admise sunt de la 500 de parlamentari. Fiecare parlamentar dă seama de amendamentele care țin de domeniul lui de activitate. Eu n-am cum să știu 2000 de amendamente, dar mă bazez pe colegii mei, fiecare în parte, care știu amendamentele respective. E o muncă de echipă.”

Deputatul AUR respinge criticile legate de poziționarea organizației, la fel cum a făcut-o și președintele partidului George Simion. „Asociația asta nu se poziționează deloc împotriva avortului. Respectă libertatea de alege. Nu condamnăm pe nimeni, nu acuzăm pe nimeni, fiecare trebuie să fie liber de alege”, spune el.

„Noi susținem dreptul femeilor la a alege. Totodată, ne poziționăm clar de partea vieții, nu de partea morții”, spusese cu o zi în urmă și președintele partidului, George Simion.

Președinta asociației „Clujul pentru Viață”, Iustina Moldovan, a declarat, contactată de HotNews, că organizația nu se definește ca fiind împotriva avortului și că nu a știut despre amendament înainte ca acesta să fie votat: „Nu am avut nicio discuție și nu am făcut nicio solicitare.”

Președinta Asociației spune că deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa „ne cunoaște în plan personal și de-a lungul timpului a mai făcut donații din banii lui personali, pentru că susține cauza noastră.”

Ea respinge eticheta de organizație anti-avort și spune că aceasta nu apare în comunicarea oficială: „Această sintagmă nu a fost pronunțată de niciunul dintre membrii asociației. Dacă veți intra pe site, nu veți întâlni nicăieri că organizația noastră este împotriva avortului.”

Pe site-ul asociației este un text cu titlul „Dreptul la avort vs. Dreptul la viață – o problemă socială sau politică?”, în care decizia Curții Supreme din SUA în cazul Roe vs. Wade, prin care dreptul la avort a fost garantat de constituție, este catalogată drept o greșeală.Decizia Curții Supreme a fost răsturnată în primul mandat al administrației Trump.

Moldovan mai spune că organizația oferă consiliere femeilor, fără a interveni în decizia finală a acestora: „Asociația noastră sprijină femeile care se gândesc că totuși vor să păstreze copilul și oferă consiliere. În cazul în care femeile decid ulterior că vor să avorteze, noi nu vom interveni peste decizia lor”.

Ea spune că au existat și situații în care femeile au ales să întrerupă sarcina: „Am avut beneficiare care au venit la noi pentru sfaturi, pentru informații și care, în final, au ales să avorteze și cărora noi le-am transmis că, dacă vor avea nevoie de consiliere în continuare, atunci noi suntem în continuare la dispoziția lor. Avem și program de consiliere post-avort, dar nu prea apelează la el nimeni, deocamdată.”

Întrebată despre finanțarea din bani publici, ea spune că ONG-ul „furnizează un serviciu social legal și statul român nu furnizează servicii de acest gen deloc”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare