Patronul unei cunoscute florării din municipiul Botoșani a încetat din viață.
Este vorba despre Petru Ancuța, bărbatul care a deținut Florăria Casa Izza. Trista veste a fost anunțată de familie pe rețelele de socializare.
„Cu profundă durere în suflet, anunțăm plecarea dintre noi a iubitului nostru soț, tată și bunic. Un om iubitor, bun, răbdător și devotat. A trăit pentru familia lui și a fost sprijinul și puterea noastră în fiecare clipă. Va rămâne veșnic în inimile noastre și în amintirea celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Dumnezeu să-l odihnească-n pace!”, a transmis familia
Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Vovidenia din municipiul reședință.
Va fi condus pe ultimul drum vineri, 15 mai 2026, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Eternitatea.