Guvernul a adoptat o serie de modificări și în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.
Astfel, pentru a se reduce cu o treime perioada de suspendare, contravenientul trebuie să achite la bugetul local toate obligațiile de plată din amenzile contravenționale care i-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie.
În cazul în care nu achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile de la comunicarea/înmânarea procesului-verbal, se suspendă dreptul de a conduce. (1 zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați).
Procedura efectivă de aplicare se stabilește de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Finanțelor (MF) și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în termen de 60 de zile, prin hotărâre de Guvern.
Prin îndeplinirea perioadei de suspendare nu se stinge obligația de plată. (1 punct amendă 202,5 lei)
Prevederea intră în vigoare în 6 luni.
Normele de aplicare se propun de MAI/MF/MDLPA spre aprobare Guvernului.