Trei ani de așteptare pentru un tratament esențial reprezintă o realitate dură pentru pacienții români. Pentru o persoană diagnosticată cu cancer, un copil cu o boală rară sau un individ care suferă zilnic, cele 1.110 zile necesare pentru compensarea unui medicament inovator în România nu sunt doar cifre. Acestea se traduc în luni și ani în care boala progresează, în ciuda existenței tratamentului în alte state europene, rămânând inaccesibil în țară. Raportul „Patients W.A.I.T. 2025” plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința accesului la medicamente inovatoare, cu o rată de compensare de doar 17% și fără niciun medicament nou compensat dintre cele aprobate în 2023 și 2024.
Dintre cele 168 de medicamente inovatoare aprobate la nivel european între 2021 și 2024, doar 28 erau compensate în România la începutul acestui an. Această rată de compensare de 17% este de peste două ori mai mică decât media europeană și semnificativ sub nivelul unor țări precum Cehia, Polonia sau Bulgaria. În domeniile oncologiei și bolilor rare, unde fiecare zi contează, aceste discrepanțe (doar unul din cinci medicamente aprobate ajunge la pacienții români) au un impact dramatic. Aceste date au fost prezentate recent la o conferință organizată de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), unde au fost publicate noile informații din raportul „Patients W.A.I.T. 2025” (Waiting to Access Innovative Therapies), elaborat pentru Federația Europeană a Industriei și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA).
Dincolo de statistici și clasamente europene, conferința a evidențiat costul timpului pierdut pentru pacienți. S-a discutat despre impactul evoluției bolii și al întârzierii tratamentului asupra calității vieții, precum și despre diferența dintre a rămâne activ, a putea munci și a duce o viață normală sau a deveni dependent de familie și de sistemul social.
„Șansa mea – accesul la una dintre terapiile inovatoare”
„Eu am o problemă, care se numește artrită psoriazică și sunt afectate articulațiile mâinilor și cele coxo-femurale. Boala a debutat cu dureri foarte mari. Noaptea mă plimbam prin casă, schimbam pozițiile continuu și nu puteam dormi. Antiinflamatoarele veneau la pachet cu probleme gastrice foarte mari. Șansa mea a fost accesul la una dintre terapiile inovatoare. Astăzi pot să lucrez, pot să am o viață socială normală și să funcționez fără dureri”, a declarat Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), în cadrul conferinței.
Pentru ea, accesul la un tratament inovator a reprezentat diferența dintre o viață activă și una marcată de durere. Președinta APAA a subliniat că, fără acest tratament, ar fi devenit, cel mai probabil, dependentă de familie și de sistemul social.
„Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă ar fi trebuit să aștept 3 ani pentru acel tratament. Ar fi fost un dezastru. Acum muncesc și am o viață normală. Fără tratament, probabil aș fi fost acasă, cu handicap și dependentă de ajutor social”, a adăugat Rozalina Lăpădatu. De asemenea, președinta APAA a atras atenția că un tratament întârziat generează, în cele din urmă, costuri mai mari pentru întreaga societate: „Mutăm costurile din sănătate în zona socială. (…) Povara nu mai este doar a pacientului, ci și a familiei și a întregii societăți.”
Accesul la tratament nu e doar supraviețuire
Dincolo de statistici, pacienții încearcă de ani de zile să explice același lucru: accesul la tratament nu înseamnă doar supraviețuire. Înseamnă capacitatea de a continua să muncești, de a fi independent și de a nu deveni o povară pentru familie sau pentru sistemul social.
Pentru pacienții cu boli rare sau cu cancer, fiecare an pierdut poate avea consecințe directe asupra evoluției bolii. Luminița Vâlcea, director executiv al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), a explicat că doi sau trei ani de așteptare nu reprezintă doar birocrație sau întârzieri administrative, ci ani în care boala avansează și reduce șansele pacienților la o viață normală. „Trei ani înseamnă foarte mult pentru orice pacient cronic, inclusiv pentru cei cu boli rare. Sunt ani pierduți în care boala ajunge într-un stadiu mult mai grav, iar tratamentul va da rezultate mai slabe. La unii evoluția este lentă, dar la alții este foarte accelerată”, a precizat ea.
Cele mai mari blocaje în accesul la tratamente, a subliniat reprezentanta COPAC, persistă în oncologie și boli rare, domenii în care timpul face diferența dintre un tratament eficient și o boală scăpată de sub control: „Un pacient cu cancer, dacă îl descoperi în stadiu 1 sau 2, îl tratezi într-un fel și poate să aibă mai mulți ani de viață sau chiar să se vindece. Dar dacă îl mai lași 2 ani, cu siguranță ajunge în stadiu 3. Iar noi nu ne permitem să facem asta.”
Luminița Vâlcea a atras atenția că România funcționează încă într-un sistem „reactiv”, în care pacientul este adesea lăsat să se descurce singur după diagnostic, fără programe de prevenție, fără un traseu clar și fără sprijin real din partea sistemului.
„România are nevoie de o strategie pe termen lung”
Radu Gănescu, președintele COPAC, a afirmat că datele din raport indică o problemă mai profundă: Sănătatea nu este tratată ca o prioritate. „Inovația și accesul la inovație nu sunt un privilegiu. Sunt o normalitate și o necesitate. Tot ceea ce se investește în sănătate se vede în societatea pe care o avem. Se vede în numărul persoanelor cu dizabilități, în numărul celor care nu mai pot munci și au nevoie de sprijin social”, a declarat acesta.
Președintele COPAC a susținut că România are nevoie de o strategie pe termen lung pentru sănătate și că soluțiile nu pot veni doar din partea pacienților sau a industriei farmaceutice, fără implicarea autorităților: „Trebuie să stăm la masă și să discutăm cu autoritățile. Sunt alte țări care au avut strategii pe 10 ani în ceea ce privește sistemul de sănătate și nu le-au făcut pentru că au descoperit problemele acum, ci pentru că au înțeles că sănătatea este o prioritate.”
Cel mai lung timp de așteptare din UE
Sursa https://www.hotnews.ro
