La nivel central, posturile vor fi desființate cu 34%. Schimbări sunt pregătite și pe plan local.
Numărul de posturi din Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), astăzi de circa 1.370, va fi redus cu 34%, inclusiv cu desființarea unui post de vicepreședinte, a mai multor direcții sau comasarea ori transformarea lor în servicii.
Se are în vedere și desființarea celor 41 de comisariate județene și a celor 6 sectoriale și înlocuirea lor cu 22 de comisariate teritoriale, conform planului discutat. În urma aplicării măsurilor de restructurare, va fi desființat un post de vicepreședinte, vor fi desființate 29 de posturi de conducere dintr-un total de 76, iar din 1293 posturi de execuție, vor fi desființate 438, astfel că, din totalul de 1.370 de posturi vor fi reduse aproximativ 34%.
Cea mai importantă măsură va fi cea prin care cele 41 comisariate județene și 6 sectoriale vor fi desființate și înlocuite de 22 de comisariate teritoriale pentru protecția consumatorilor.
Această măsură implică desființarea a 47 de funcții publice de conducere de comisar șef adjunct, odată cu înființarea a 22 de funcții publice de conducere de comisar șef, arată news.ro.
Mai multe direcții fie vor fi desființate, fie își vor schimba titulatura sau atribuțiile sau vor fi transformate în servicii. Compartimentul audit public intern ar urma să fie desființat.