Răsturnare de situație într-un dosar penal instrumentat de procurorii din Botoșani. Marian-Alin D., aflat în arest preventiv de la sfârșitul lunii iulie, a fost pus în libertate după ce Tribunalul Botoșani a admis contestația formulată împotriva prelungirii măsurii.
Decizia a fost pronunțată vineri, 21 august, și este definitivă.
D. Marian-Alin era cercetat într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La Judecătoria Săveni, prin încheierea din 18 august, fusese admisă propunerea procurorilor de prelungire a arestării preventive. Inculpatul a contestat însă decizia.
Tribunalul Botoșani i-a admis contestația, a desființat în totalitate încheierea Judecătoriei Săveni și a respins ca nefondată propunerea procurorilor de prelungire a arestului preventiv.
Judecătorii au decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, de pe 21 august până pe 19 octombrie 2026.
Pe perioada controlului judiciar, bărbatul trebuie să respecte mai multe obligații. Printre acestea se află prezentarea la organele judiciare ori de câte ori este chemat și la poliția desemnată pentru supravegherea sa.
De asemenea, nu are voie să părăsească județul Botoșani fără aprobarea prealabilă a organului judiciar.
Instanța i-a impus inculpatului și interdicția de a comunica, direct sau indirect, cu persoana vătămată, precum și cu martorii indicați în încheiere.
Judecătorii l-au avertizat că, în cazul în care încalcă cu rea-credință obligațiile stabilite sau există suspiciunea rezonabilă că săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care este pusă în mișcare acțiunea penală, controlul judiciar poate fi înlocuit din nou cu arest la domiciliu sau arest preventiv.
Tribunalul Botoșani a dispus punerea de îndată în libertate a lui Marian-Alin D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la 28 iulie, dacă acesta nu este reținut, arestat sau deținut într-o altă cauză.
Decizia Tribunalului Botoșani este definitivă.
Precizăm că măsurile preventive dispuse în această etapă a procedurii penale nu stabilesc vinovăția inculpatului, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal.