Liderii PSD au stabilit data la care va avea loc referendumul intern privind o eventuală ieșire de la guvernare.
Conducerea PSD a decis, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național, că pe 20 aprilie va avea loc consultarea internă, conform surselor HotNews. Această consultare a fost menționată de Sorin Grindeanu încă de la sfârșitul lunii decembrie.
Referendumul intern va chestiona membrii partidului dacă doresc ca PSD să rămână la guvernare și, în caz afirmativ, în ce formulă – cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără USR.
Întrebările specifice pentru această consultare nu au fost încă formulate.
„O să merg și la Bruxelles să le expun (n. red. partenerilor europeni) cum stăm. Am să le expun lucrurile cu plusuri și cu minusuri din coaliție și că vom intra în această evaluare internă”, a declarat Sorin Grindeanu vineri.
Joi, liderul PSD va pleca la Bruxelles pentru întâlniri cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și cu socialiștii europeni.
Ulterior, la revenirea în țară, vor fi organizate opt întâlniri regionale, descrise de social-democrați ca o „consultare la firul ierbii”. Acestea vor precede referendumul intern anunțat de Sorin Grindeanu de peste trei luni.
Sorin Grindeanu a reiterat că această consultare va debuta cu o evaluare a miniștrilor PSD din cabinetul Bolojan. De la instalarea Guvernului, în urmă cu aproape 9 luni, majoritatea deciziilor au fost marcate de tensiuni în cadrul coaliției.
Inițial, au existat tensiuni după ce USR s-a opus funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. Ulterior, nemulțumiri au apărut și în discuțiile privind pachetul de măsuri în administrație sau pachetele de măsuri fiscale.
Sursa https://www.hotnews.ro