Președintele american Donald Trump i-a propus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de Articolul 5 al Tratatului NATO, dar fără aderarea formală la Alianță.
Această propunere a fost formulată după summitul pe care Trump l-a avut în Alaska cu președintele rus Vladimir Putin, conform surselor diplomatice citate de AFP și Reuters. Premierul italian Giorgia Meloni a confirmat discuțiile pe marginea acestei inițiative, scrie Agerpres.
„Ca una dintre garanțiile de securitate pentru Ucraina, partea americană a propus o garanție de tip Articolul 5, dar în afara NATO și cu acordul prealabil al lui Putin”, a declarat o sursă citată de agenția France Presse.
Propunerea i-a fost transmisă de Trump lui Zelenski în discuția lor telefonică ce a urmat summitului Trump-Putin și a fost reiterată ulterior în convorbirea președintelui american cu liderii europeni.
Aceștia din urmă susțin ideea, dar solicită clarificări privind rolul pe care SUA și l-ar asuma în acest demers, considerând că Washingtonul ar trebui să-și asume angajamente în oferirea unor astfel de garanții Kievului, afirmă o altă sursă, potrivit Reuters.
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, participantă la convorbirea cu Trump după summitul de la Anchorage, a declarat că „punctul crucial” rămâne asigurarea garanțiilor de securitate pentru a preveni noi invazii rusești în Ucraina. Ea a semnalat că la acest capitol summitul Trump-Putin a adus „noutățile cele mai interesante”.
Meloni a subliniat că președintele Trump „a preluat ideea italiană” de stabilire a unor garanții de securitate pentru Ucraina, inspirate de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta include clauza de apărare colectivă, prin care să fie definită în cazul Ucrainei o „clauză de securitate colectivă” care să asigure sprijinul tuturor partenerilor, inclusiv al SUA, în cazul unei noi agresiuni.
Sursa https://www.hotnews.ro