Anunț important din partea Tribunalului Botoșani.
Urmare a formelor de protest inițiate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, vă informăm că, în perioada 4 iunie 2026 – 5 iunie 2026, programul cu publicul la compartimentele Arhivă și Registratură se va desfășura în intervalul 10:00-12:00.
În perioada 4 iunie 2026 – 5 iunie 2026, ședințele de judecată (inclusiv cauzele urgente), se vor desfășura începând cu ora 10:00.
Această formă de protest a fost generată de nemulţumirea personalului auxiliar de specialitate şi conex faţă de forma actuală a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că acesta nu reflectă complexitatea, responsabilitatea şi rolul personalului auxiliar de specialitate şi conex în înfăptuirea actului de justiţie şi nu asigură aplicarea efectivă a principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare şi sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ!, a transmis Tribunalul Botoșani.