Acasă > Stiri Botosani > Probe de apă prelevate după incidentul cu erbicidul: Animalele nu mai pot fi adăpate din pârâul contaminat

Probe de apă prelevate după incidentul cu erbicidul: Animalele nu mai pot fi adăpate din pârâul contaminat

alerta la botosani

Comisarii de la Garda de Mediu revenit cu noi informații după incidentul de mediu produs în cătunul Stănești, satul Zlătunoaia, comuna Lunca, unde o instalație de erbicidat s-a răsturnat în cursul de apă Cozancea.

 

Potrivit reprezentanților instituțiilor implicate în gestionarea situației, au fost prelevate probe de apă atât din zona afectată, cât și din avalul barajului temporar realizat pentru limitarea propagării apei contaminate.

 

Cursul de apă va fi monitorizat în continuare de specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani, care vor urmări evoluția indicatorilor de calitate și impactul incidentului asupra mediului.

 

În același timp, autoritățile au dispus măsuri preventive pentru protejarea populației și a animalelor. Până la stabilizarea indicatorilor de calitate ai apei și eliminarea oricărui risc de contaminare, este interzisă adăparea animalelor din zona afectată.

 

Primăria comunei Lunca urmează să informeze cetățenii cu privire la restricțiile impuse și la măsurile de precauție care trebuie respectate în perioada următoare.