Șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prim-procurorul Valeriu Chihaia, a oferit primele detalii oficiale despre ancheta care a șocat județul, după descoperirea cadavrului unui bărbat îngropat în curtea locuinței sale din comuna Vârfu Câmpului.
Potrivit anchetatorilor, victima este un bărbat în vârstă de 48 de ani, care locuia împreună cu partenera sa, o femeie de 50 de ani. Din cercetările efectuate până în prezent reiese că tragedia s-ar fi petrecut în noaptea de 6 spre 7 aprilie 2026.
„Cadavrul aparține unui bărbat în vârstă de 48 de ani care a locuit împreună cu concubina sa în vârstă de 50 de ani în imobilul respectiv. Cel mai probabil, în noaptea de 6 spre 7 aprilie 2026, în urma unui conflict între cei doi, concubina victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu un obiect înțepător în zona toracelui, cauzându-i o leziune care a dus la deces, după care a îngropat cadavrul în curte pentru a-și ascunde fapta”, a declarat prim-procurorul Valeriu Chihaia.
După comiterea faptei, femeia ar fi plecat la muncă în Belgia. Aceasta s-a întors însă în România la solicitarea organelor de anchetă, după ce polițiștii și procurorii au început să strângă probe în acest dosar.
„Ulterior, autoarea a plecat la muncă în Belgia, revenind în țară ca urmare a solicitării organelor de anchetă. În cursul acestei zile s-a decis reținerea suspectei, care este cercetată pentru violență în familie în forma omorului calificat”, a mai precizat șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Cazul a ieșit la iveală după ce fiul victimei a sesizat dispariția tatălui său, despre care nu mai știa nimic din luna aprilie. În urma verificărilor, pe 3 august, criminaliștii au descoperit cadavrul bărbatului îngropat în curtea locuinței din Vârfu Câmpului.
Femeia de 50 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Procurorii urmează să decidă dacă vor solicita arestarea preventivă a acesteia.