Primarul comunei Dumbrăveni are opt persoane luate în spațiu și a fost ținta unor percheziții care au avut loc marți, 25 noiembrie 2025.
Primar Ioan Pavăl a transmis un punct de vedere cu privire la perchezițiile care au avut loc.
Redăm mai jos integral mesajul transmis:
Stimați cetățeni ai comunei Dumbrăveni,
Astăzi (n.r.marți), pe raza comunei noastre, au avut loc acțiuni de verificare la mai multe adrese unde figurează cu domiciliul persoane din Republica Moldova și Ucraina. Printre acestea s-a aflat și domiciliul meu, unde, în mod legal, sunt luate în spațiu persoane din străinătate: deputați, primari, reprezentanți ai Academiei din Republica Moldova, precum și pastori - frați creștini, lideri ai comunităților religioase cu care comuna Dumbrăveni are de mulți ani relații de colaborare, prietenie și respect reciproc.
Ca om și ca primar, consider că este de datoria noastră să fim aproape unii de alții și să ne sprijinim semenii atunci când au nevoie. Sprijinul acordat acestor persoane a fost oferit cu bună-credință și în limitele legii. Toate documentele au fost întocmite conform prevederilor legale, iar astăzi autoritățile au verificat inclusiv adeverințele de spațiu eliberate de Primărie, pentru a lămuri fiecare aspect .
Această acțiune face parte dintr-un demers mai amplu, la nivel național, și nu vizează exclusiv comuna Dumbrăveni sau conducerea ei. Am încredere deplină că instanța și instituțiile abilitate își vor face datoria cu profesionalism și echilibru și că se va confirma faptul că, în ceea ce privește persoanele pe care le-am luat în spațiu, nu a fost comisă nicio ilegalitate. Oamenii pe care i-am primit aproape sunt persoane de bună credință, cu funcții și responsabilități importante în comunitățile lor, iar intenția mea a fost una corectă: de sprijin, colaborare și solidaritate, nu de fraudă sau încălcare a legii.
Comuna Dumbrăveni rămâne o comunitate unită și demnă, în care ne respectăm unii pe alții și ne sprijinim la greu, indiferent de țara din care venim. Vă îndemn să privim această situație cu calm, empatie și încredere și să lăsăm legea să-și urmeze cursul firesc. Avem încredere în instanță, în adevăr și în faptul că numele comunei Dumbrăveni va rămâne legat de seriozitate, responsabilitate și muncă cinstită.