Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind pensiile magistraților, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, a anunțat acesta pe contul său de Facebook.
„Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate”, a scris Nicușor Dan în postare.
„Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea”, a adăugat el.
Decizia Curții Constituționale privind legea care reformează pensiile speciale ale magistraților a fost publicată oficial joi pe site-ul CCR, iar la scurt timp a apărut și în Monitorul Oficial, potrivit hotnews.ro
Decizia CCR privind constituționalitatea legii, care stabilește și că pensia unui fost magistrat nu poate fi mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat, a fost luată, pe 18 februarie, cu 6 voturi la 3, după ce Curtea Supremă condusă de judecătoarea Lia Savonea a contestat legea în luna decembrie a anului trecut.
Legea crește treptat și vârsta de pensionare a magistraților, până când va ajunge la 65 de ani (în termen de 15 ani de la intrarea în vigoare a legii).
Slujbă în memoria unui preot din Botoșani
Feb 27, 2026
Cutremur puternic înregistrat joi seară
Feb 27, 2026
Primul retailer care atins borna de 200 de magazine
Feb 27, 2026