Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a fost atacat de premierul Marcel Ciolacu.
Invitat sâmbătă la Prima TV de către moderatorul Sebastian Zachmann să spună dacă o cunoaște pe Mihaela Neagu, femeia de afaceri devenită susținătoarea sa și care are 1.800 de contracte cu statul, Marcel Ciolacu a declarat că nu o știe. Liderul PSD susține că Neagu a fost rugată de „șase persoane” să se mute din primul rând de la dezbaterea sa, dar ea nu a vrut, spunând că e o adunare publică.
La dezbaterea de miercuri de la Antena 3 CNN, în primul rând al susținătorilor lui Marcel Ciolacu, între liderii PSD Sorin Grindeanu și Paul Stănescu a stat o persoană necunoscută.
Siteul de investigații Snoop a arătat cine este. Se numește Mihaela Neagu, om de afaceri cu peste 1.800 contracte cu autoritățile publice. A fost supranumită în ultimii ani, în presă, ”regina afacerilor cu statul”.
Neagu aceeași persoană care, scrie publicația de sport Golazo, a plătit 6 milioane de euro din bani publici pe când conducea clubul sportiv Olimpia. Controlul trimis atunci de Ministerul Tineretului și Sportului a descoperit că statul a fost prejudiciat masiv.
Prima reacție a liderului PSD Marcel Ciolacu a venit la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV de sâmbătă, 2 noiembrie 2024.
Jurnalistul Sebastian Zachmann i-a pus candidatului mai multe întrebări despre Neagu. Ciolacu a negat că o cunoaște. Ciolacu a menționat că, după apariția dezbaterii publice, mai mulți colegi l-au întrebat cine este Neagu. Și a spus că, dacă se vorbește despre cei care fac afaceri cu statul, atunci e de adus în față, de fapt, un lider PNL, pe care l-a numit „Regele contractelor cu statul”.
Iată dialogul dintre cei doi, potrivit hotnews.ro:
Sebastian Zachmann: Ce căuta doamna Mihaela Neagu în primul rând la acea dezbatere unde dumneavoastră ați fost pe scenă?
Marcel Ciolacu: Dacă și eu am făcut lista cu cei 500 de invitați… Am întrebat. Am înțeles că nu a fost pe lista de invitați, lucru pe care l-au transmis și colegii mei.
S-au dus vreo șase persoane și au invitat-o să nu mai stea în primul rând. Sorin Grindeanu m-a întrebat de vreo trei ori, „mă, cine este doamna de stă…”, Olguța m-a întrebat, Mihai (n.r. Tudose) m-a întrebat…
Sebastian Zachmann: Adică nici ei nu o cunoșteau. Din partid…
Ciolacu: Acum să ne întoarcem, ca domnul Hrebenciuc… când sunt alegeri, unii bagă capul în poză. Nu știu eu la ce i-a folosit doamnei să bage capul în poză.
Zachmann: Stați așa, că nu a ajuns așa, singură, acolo… Nu a fost parașutată.
Ciolacu: Am cerut toate listele de invitați ale noastre.
Zachmann: Știți cine a invitat-o sau nu?
Ciolacu: Mi s-a spus foarte clar că doamna Mihaela… și mai cum…
Zachmann: Neagu. Mihaela Neagu. „Regina contractelor cu statul”. Așa e cunoscută.
Ciolacu: Am citit și eu în HotNews că e „regina contractelor cu statul”. Câte contracte are?
Zachmann: 1.800. Livrează lapte, zahăr, rații militare, produse de curățenie…
Ciolacu: Domnule Zachmann, știți câte contracte cu statul român are președintele Consiliului Județean Botoșani? Domnul Iftime? 7.800 de contracte cu statul român în valoare de 3 miliarde de euro. E membru în biroul politic al Partidului Național Liberal. Mă criticați pe mine că o persoană neinvitată și vă spun, neinvitată…
Zachmann: Nu înțeleg cum a ajuns o persoană neinvitată acolo.
Ciolacu: Neinvitată. Am tot staff-ul meu, puteți vorbi cu el. S-au dus șase persoane și i-au spus „doamnă, plecați de aici”. Și le-a zis nu, e dezbatere publică. Am înțeles. Am depășit. E greu de crezut așa ceva, și vă înțeleg.
Zachmann: E greu, pentru că acolo îți selectezi oamenii de încredere.
Ciolacu: În ce perioadă a avut doamna contracte? Încă din pandemie. Când erau domnii Orban, Cîțu…
Zachmann: Dar și acum îi merge bine. Sub dumneavoastră.
Ciolacu: Eu nu o cunosc pe doamna. Nu mă ocup de cumpărat zahăr.
Aproape 2.800 de elevi susțin o simulare organizată în premieră la Botoșani
Oana Sava
Dec 06, 2024
Se cere DEMISIA lui Toni Greblă, șeful AEP: Ce acuzații i se aduc
Redacția Botoșăneanul
Dec 06, 2024
Asistentă condamnată la închisoare cu SUSPENDARE în dosarul șpăgilor de la „Mavromati”
Oana Sava
Dec 06, 2024
SE AMÂNĂ lucrările de asfaltare pe strada Pacea
Oana Sava
Dec 06, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile