Prefectul, atins cu o urătură la vilă şi costumul Armani – VIDEO
După ce au speriat puţin şefimea judeţului, mascaţii de la Jandarmerie, echipaţi ca pentru o descindere, au luat loc în faţa sălii mare de şedinţe şi i-au urat pe cei prezenţi. Mai bine de jumătate din originala compoziţie i-a fost adresată prefectului Cristian Roman, căruia i s-au adus laude mai mult sau mai puţin volate, dar şi ceva „înţepături”. A fost însă prevenit de la început „că de asta-i urătură / Să-i spun ce-mi vine la gură”. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ a fost amuzat de urătura care a stârnit hohote de râs la Palatul Administrativ.
Iată o parte din versurile compoziţiei jandarmilor:
Dar să trecem la subiect Şi să îl abordăm concret Pe cine? Pe domn prefect Poate nu s-o supăra Dacă l-om şi mai înţepa Că de asta-i urătură Să-i spun ce-mi vine la gură Şi de bune, şi de rele Şi toate alte cele. ........................................ Cel mai longeviv prefect De la revoluţie încoa Câţi au mai făcut aşa? D-lui voinic bărbat O casă şi-a ridicat Cum îi omu’ aşezat El a stat şi s-a gândit Şi tare mult şi-a dorit Ca să asculte un ciripit Ciripit de păsărele Să scape de gânduri grele Iar în serele de vară Să stea liniştit pe-afară Şi uite aşa din întâmplare S-a făcut şi asfaltare De atâta calitate Coală de hârtie frate ...................................... Că dl prefect Roman E urmaş de-a lui Traian Dar nu Traian actualul Cel de-un leat cu Decebalul Şi-i la fel de bun şi drept La probleme ţine piept Şi vorbele fac toţi banii Ca şi costumul Armani
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?