Acasă > Top News > Povestea tragică a studentului care a dat numele unei alei: Fiu al unui avocat din Botoșani, a fost împușcat la ieșirea din restaurant

Povestea tragică a studentului care a dat numele unei alei: Fiu al unui avocat din Botoșani, a fost împușcat la ieșirea din restaurant

Sergiu Iacovlov

Sergiu Iacovlov, student la Medicină și lider al tineretului Partidului Național Țărănesc, este considerat de istorici prima victimă a represiunii comuniste din Iași. Ucis în martie 1946, la doar 22 de ani, numele său este purtat astăzi de o alee din cartierul ANL Bucovina, din apropierea Bisericii Sfânta Ecaterina.

 

 

Tatăl său fusese primar 

 

 

Sergiu Iacovlov provenea dintr-o familie cunoscută din Botoșani, fiind fiul unui avocat apreciat, care a ocupat pentru o perioadă și funcția de primar al municipiului. Avocatul Ioan Iacovlov a fost primar al Botoșanilor în perioada interbelică (în anii '30), conducând o administrație a Partidului Național Țărănesc (PNȚ).


Student la Facultatea de Medicină din Iași și lider al organizației de tineret a Partidului Național Țărănesc, Iacovlov era descris de istorici drept un tânăr energic și implicat în viața academică și politică.

 

Pe 19 martie 1946, după ce și-a anunțat candidatura la conducerea Societății Studenților Mediciniști, unde îl avea contracandidat pe reprezentantul comuniștilor, viața sa avea să se încheie tragic.

 

 

Împușcat după ce a ieșit din restaurant

 

 

Potrivit istoricului ieșean Mihai Dorin, citat de Libertatea, Sergiu Iacovlov ieșea împreună cu mai mulți prieteni din restaurantul „Micul Luther”, situat în Piața Unirii. Grupul se îndrepta pe strada Lăpușneanu când ar fi fost atacat.

 

„A fost un caz școală, o înscenare tipică. Ieșea cu câțiva prieteni de la restaurantul Micul Luther din Piața Unirii, se îndreptau pe Lăpușneanu, erau câțiva ofițeri din armată și câțiva colegi de-ai lui. Au fost atacați, au fugit în mai multe direcții, el a luat-o către Spitalul Asigurărilor Sociale, unde a fost împușcat. La parodia de proces care a urmat, s-a spus că de fapt s-au încăierat între ei”, a declarat istoricul.

 

În opinia acestuia, asasinarea lui Sergiu Iacovlov a reprezentat începutul unui lung șir de epurări îndreptate împotriva profesorilor și intelectualilor considerați incomozi de noul regim.

 

 

Un moment care a împărțit Iașiul în două

 

 

Istoricii susțin că moartea studentului a provocat o ruptură profundă în mediul academic ieșean. În contextul tensionat de după cel de-al Doilea Război Mondial, cazul ar fi fost folosit ca parte a unor provocări menite să intimideze opoziția anticomunistă și să faciliteze instaurarea noului regim.

 

Mihai Dorin afirmă că numeroși profesori care au încercat să afle adevărul au fost ulterior marginalizați, arestați sau eliminați din învățământ. Printre aceștia s-a numărat și profesorul Gheorghe Botez, decan al Facultății de Științe, care a solicitat declanșarea unei anchete oficiale privind moartea studentului. Demersul său i-a adus excluderea din învățământ, arestarea și trimiterea la Canal, unde a murit în 1953.

 

Fostul prim-vicepreședinte al Consiliului Popular și secretar personal al lui Ceaușescu, aplaudat de nomenclaturiști la Botoșani după 32 de ani, pentru o carte document 

 

 

Mii de oameni la funeralii

 

 

După asasinat, trupul neînsuflețit al lui Sergiu Iacovlov a fost depus la Biserica Sfântul Spiridon din Iași. Aproximativ 5.000 de persoane au participat la procesiunea funerară, însoțind cortegiul până la ieșirea din oraș, spre Botoșani, unde urma să fie înmormântat.

 

Potrivit istoricului Mihai Dorin, studenții și-au dorit să participe și la înmormântarea din Botoșani, însă documentele vremii arată că autoritățile au împiedicat deplasarea acestora.

 

De asemenea, spune istoricul, existau discuții ca mii de studenți din Cluj și București să vină la Iași în semn de solidaritate, revoltați de modul în care fusese instrumentat cazul.

 

 

Un proces considerat un simulacru

 

 

Mihai Dorin susține că ancheta și procesul care au urmat au reprezentat un simulacru menit să înlăture orice suspiciune privind un asasinat politic.

 

„Primul comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași exclude varianta crimei politice, iar al doilea vorbea despre trei posibili vinovați – doi gardieni publici și un paznic. Un gardian depășit de situație l-ar fi împușcat pe student întrucât acesta se ascunsese în spatele unei căpițe de fân”, a explicat istoricul.

 

În cele din urmă, gardianul C. Iosub a fost condamnat în 1946 la 10 ani de muncă silnică și cinci ani de degradare civică. Cu toate acestea, evoluția ulterioară a cazului ridică numeroase semne de întrebare.

 

 

Dosarul care a dispărut din arhive

 

 

Potrivit lui Mihai Dorin, dosarul procesului gardianului nu mai există în arhiva Curții de Apel Iași.

 

„Însă filmul s-a rupt: în arhiva Curţii de Apel Iaşi, dosarul gardianului nu mai există. Pur şi simplu s-a volatilizat, în conformitate cu scenariul ascuns”, a afirmat istoricul.

 

La opt decenii de la moartea sa, Sergiu Iacovlov rămâne una dintre figurile simbol ale rezistenței anticomuniste din mediul universitar ieșean, iar numele său este păstrat astăzi pe o alee din municipiul Botoșani, ca un omagiu adus destinului său tragic.

 

Doamne, ce călăi!