Poveste de iubire dramatică între doi botoșăneni. Ea are doar 19 ani și se iubește cu un bărbat în vârstă de 35 de ani. Ambii își pot pierde viețile la acest moment, după o petrecere în care s-a consumat mult alcool.
Fata își serba ziua numelor, purtând numele Maria. A petrecut împreună cu iubitul și fratele ei, acasă. Doar că la un moment dat, pe fondul consumului de alcool între cei doi bărbați a izbucnit un scandal.
Fratele fetei l-a lovit în cap pe iubit cu o bâtă provocându-i traumatisme severe. Speriată, tânăra a sunat la 112 și a chemat o ambulanță.
Iubitul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce ea și fratele au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri.
Doar că starea fratelui era în continuare una accentuată de alcool și fiind agresiv a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati. Fata a fost lăsată să plece acasă, după ce i s-a comunicat că pe numele fratelui său a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de loviri și alte violențe.
Disperată de situația creată cu iubitul în spital și fratele la Psihiatrie, tânăra de 19 ani s-ar fi aruncat în fața unui tir.
Șoferul nu a putut să evite impactul, tânăra suferind mai multe traumatisme. A fost imediat preluată de o ambulanță cu medic, care se întorcea de la Iași și care se afla în trecere. Era inconștientă.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Echipajul de Terapie Intensivă a fost solicitat pentru o pacientă în vârstă de 19 ani cu politraumatism sever în urma unui accident rutier, comă Glasgow 3. A fost intubată și ventilată mecanic, echilibrată din punct de vedere hemodinamic la locul accidentului. A fost adusă în Serviciul de Urgență pentru investigații și consulturi de specialitate”,
Tânăra se află la terapie intensivă în stare gravă.
În cursul dimineții, bărbatul care a fost lovit cu bâta în cap a fost investigat cu computerul tomograf.
S-a dovedit că are un hematom subdural care-i pune viața în pericol. Fiind încă sub influența alcoolului, a refuzat transferul la Iași și chiar celelalte investigații, deși medicii din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) au încercat să-l convingă de faptul că are nevoie de ajutor medical.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Pacientul în vârstă de 35 de ani de sex masculin a ajuns în UPU cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism facial sever. În urma investigațiilor clinice și paraclinice, respectiv CT s-a stabilit că prezintă un hematom subdural. Echipa din serviciul de urgență a avut aprobarea unui transfer către Clinica de Neurochirugie Iași. Pacientul prezenta, de asemenea halenă etanolică și agitație psihomotorie și a refuzat acest transfer. De asemenea a refuzat recoltarea analizelor și monitorizarea în serviciul de urgență a parametrilor hemodinamici, solicitând deplasarea la domiciliu”,
A semnat că dorește să fie externat, iar în aceste condiții, medicii nu-l pot obliga să primească îngrijirile de care are nevoie.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Toate aceste elemente au fost înscrise în foaia de observație și cu semnătura pacientului, respectiv a refuzului, deci s-a respectat procedura legală a întocmirii foii de observație a pacientului politraumatizat”,
Un hematom subdural este o acumulare de sânge între dura mater (membrana care protejează creierul) și creier, de obicei apărută după un traumatism cranian.
Dacă nu este tratat, consecințele pot fi foarte grave, pentru că sângele acumulat apasă pe țesutul cerebral.
Bărbatul riscă inclusiv o stare comatoasă sau chiar decesul, pentru că în lipsa unei intervenții chirurgicale, compresia asupra centrilor vitali din trunchiul cerebral poate fi fatală.
Într-un scenariu mai „blând”, poate rămâne cu sechele permanente. Chiar dacă pacientul supraviețuiește, lipsa tratamentului prompt poate duce la dizabilități neurologice (paralizii, tulburări cognitive, pierderea memoriei, dificultăți de coordonare).