În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
„Împreună pentru o comunitate mai rezilientă”
În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Sub sloganul „Împreună pentru o comunitate mai rezilientă”, în perioada 25 februarie – 4 martie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”. Tema principală din acest an este voluntariatul, sub toate formele sale, fiind promovată implicarea activă a cetățenilor în sprijinul comunității și în gestionarea situațiilor de urgență.
Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.
Zilnic, de pe 25 februarie, până pe 4 martie 2026, vor fi organizate activități de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă în locurile cu aglomerări de persoane, puncte de informare preventivă, exerciții de avertizare - alarmare evacuare, adăpostire, demonstrații de descarcerare și lecții de acordare a primului ajutor atât în locurile cu aglomerări de persoane, cât și în unitățile de învățământ din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Săveni, comunele Prăjeni, Vlădeni, George Enescu, Șendriceni, Călărași, Santa Mare, Trușești, Durnești și Ungureni.
Pirotehnicienii vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă la centrele de colectare a fierului vechi din județ.
În fiecare zi, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești, Săveni, Trușești, Darabani, Flămânzi și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.
Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Activitățile se vor desfășura în aer liber.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.
Pe 25 februarie, la Prăjeni va fi organizat un exercițiu de avertizare alarmare și evacuare a populației în caz de inundații, iar pe 26 februarie, la Primăria Comunei Vlădeni va avea loc un exercițiu de adăpostire. În cadrul exercițiilor de adăpostire există posibilitatea folosirii mijloacelor de alarmare public. Prin modul de acționare a acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții sunt necesare și benefice.
Aceștia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar despre un exercițiu, ce are ca scop cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și a măsurilor ce trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc.
Duminică, 1 martie 2026, preoții care slujesc în bisericile din județ vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte pentru protejarea vieții și a bunurilor materiale. Activitățile se vor desfășura pentru a marca „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”.
Pe 4 martie, între orele 10:00 – 11:00, va avea loc un nou exercițiu „Miercurea Alarmelor”.
Tot pe 4 martie, la Direcția Județeană de Mediu Botoșani și Direcția Județeană de Statistică Botoșani vor fi organizate două exerciții de adăpostire, fiind implicați angajații celor două instituții.
Totodată, în perioada 25 februarie – 4 martie 2026, pe timpul activităților de recunoaștere în teren, echipajele ISU Botoșani vor distribui materiale informative din cadrul campaniilor naționale și le vor oferi cetățenilor sfaturi despre cum să prevină o situație de urgență.
Acțiuni de informare și educare preventivă se vor desfășura și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale preventive în vederea distribuirii acestora către cetățeni. Pompierii voluntari se vor implica și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.
În „Săptămâna Protecției Civile” vor fi distribuite toate materialele informative din cadrul campaniilor naționale, inclusiv cele mai recente „Ai sau nu ai” și „Știați că?”
Așadar, invităm cetățenii să fie alături de noi pentru a fi mai pregătiți în gestionarea situațiilor de urgență, a transmis ISU Botoșani.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.