Acțiunea polițiștilor pentru prevenirea infracțiunilor stradale.
Sâmbătă, un control tematic anunța verificări pe linia infracțiunilor stradale.
S-au format echipaje lărgite cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi.
Toți au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice și prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, pe raza localității Dorohoi și a localităților limitrofe.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 70 de persoane și controlate 63 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul circulației pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.