Preotul Ionuț Miorcăneanu s-a stins din viață la finalul lunii septembrie a anului 2021 într-un cumplit accident rutier. Era preot la Parohia Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil" din Tudor Vladimirescu.
S-a scurs patru ani grei, iar sâmbătă în locul unde preotul a murit s-a făcut o slujbă de pomenire. Tragedia a avut loc între localitățile Hănești și Vlăsinești.
Iată mesajul transmis integral de Cercul Pastoral ”Sf.Mc. Efrem cel Nou” – Avrămeni după slujba:
Timpul zboară urmându-și cursul firesc și totuși, parcă mai ieri, fratele nostru drag, părintele Ionuț Miorcăneanu, se bucura dimpreună cu noi de frumusețea slujirii, ca mai apoi, într-o fatidică zi de toamnă să dispară, fulgerător și tragic, lăsându-ne nemângâiați, cu întrebări, doruri și neputințe.
4 ani grei, 4 ani "mulți", pentru cei dragi, pentru familie, prieteni, cunoscuți, pentru cei care l-au iubit și apreciat grație urmelor misionar-pastorale deosebite pe care le-a lăsat în comunitatea păstorită, respectiv, "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", Tudor Vladimirescu, Botoșani, în perioada 2002-2021. 4 ani și un gol pe care numai rugăciunile Bisericii îl pot umple căci numai ele, deschid ceruri, acolo unde, suntem încredințați că sufletul său frumos a plecat.
Iar pe noi, deși moartea ne-a văduvit nemilos de prezența-i caldă și sensibilitatea sufletească în toți acești ani de despărțire pământească, ea nu ne-a putut sărăci niciodată de gândurile, sentimentele, amintirile, dragostea ori rugăciunile pentru cel răpit atât de timpuriu din mijlocul nostru. Ele îl vor însoți mereu pe tărâmul celălalt acolo unde, numai inima poate ajunge.
Și pentru că nu dorim să ne întristăm peste măsură, ca și cei care nu au nădejde, avem încrederea că acum, fratele nostru drag, slujește alături de îngeri, lui Dumnezeu.
Veșnică să-i fie pomenirea, din neam, în neam, căci: oamenii nu mor cu-adevărat atuncea când,
TRĂIESC la noi
în inimă și-n gând...
Amin!