O delegație formată din cinci părinți a vizitat, joi, șantierul de la Școala Gimnazială nr. 13 din Botoșani, alături de viceprimarul Bogdan Buhaianu, pentru a vedea stadiul lucrărilor de modernizare
Potrivit reprezentanților Primăriei, două etaje ale clădirii sunt deja finalizate. La etajul I, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, în timp ce la parter și la sala de sport mai sunt încă intervenții importante de executat.
Deși au constatat că lucrările au avansat, părinții și-au exprimat îngrijorarea că școala nu va fi gata până la începutul noului an școlar, în prima parte a lunii septembrie.
Temerile acestora au fost discutate direct cu viceprimarul Bogdan Buhaianu, care a dat asigurări că ritmul lucrărilor va fi urmărit îndeaproape.
Pentru a exista o transparență mai mare privind evoluția investiției, viceprimarul a anunțat că vor fi organizate vizite săptămânale pe șantier, la care va participa și un reprezentant al părinților. Scopul este ca aceștia să poată verifica periodic stadiul lucrărilor și să fie informați cu privire la evoluția proiectului.
Tot joi, de la ora 14:00, este programată o întâlnire între reprezentanții municipalității și constructor, firma Katar Konneg, societatea care a câștigat contractul pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 13.
În urma discuțiilor este de așteptat să fie analizat ritmul de execuție al lucrărilor și măsurile necesare pentru respectarea termenului asumat pentru finalizarea investiției.
Părinții au convenit cu viceprimarul ca următoarea vizită la care să le fie permis accesul și părinților cu respectarea normelor de siguranță să aibă loc pe data de 27 iulie.