Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”

Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.

 

Viața pe mapamond, inspirată dintr-un film?

 

Contagion – Pericol nevăzut, este un film american turnat tocmai în 2011 și regizat de Steven Soderbergh. Un thriller medical care a ajuns în topurile mondiale la acest moment prin prisma temei abordată, o pandemie cu un virus necunoscut, provenit de la încrucișarea unui porc cu un liliac, ce a afectat toate țările lumii. Era transmis prin aer și tot felul de vectori, adică suprafețe atinse frecvent de oameni. În peliculă, școlile sunt închise, orașele intră în carantină, nu există vaccin sau tratament, oamenii sunt trimiși la izolare.

 

Sună cunoscut?

 

Cine s-ar fi gândit în urmă cu 9 ani că evenimentele derulate în film aveau să se transpună în viața reală, în anul de grație 2020?

 

Dar, iată că s-a întâmplat.

 

România, din fericire, nu s-a poziționat în rândul țărilor grav afectate, cu sute de mii de infectați și statistici dureroase cu morți pe bandă rulantă la intervale de 24 de ore. Însă a suferit din punct de vedere economic și social, mii de firme aflându-se în prag de faliment și peste un milion de oameni în șomaj tehnic sau concediați definitiv.

 

Sunt județe în România considerate drept modele în gestionarea pandemiei cu cazuri puține de persoane care au contactat virusul SARS-COV-2. Și cu tot atât de puține decese. Din nefericire, pentru botoșăneni mai ales, județul nostru nu se aliniază în categoria modelelor.

 

Despre gravele erori care au fost făcute și despre faptul că probabil că nimeni nu va fi tras la răspundere cu adevărat, am mai scris în articolele anterioare.

 

Bilanț la două luni 

 

După două luni de stare de urgență și o mult așteptată relaxare din 15 mai 2020, județul Botoșani se află încă pe primele zece poziții la nivel național atât la număr de pacienți infectați, cât și la cel al deceselor.

 

La capitolul decese, Botoșani a coborât pe locul 10, la nivel național, într-un clasament cu informații furnizate de autorități. Statistici a căror veridicitate este îndoielnică, mai ales prin prisma ultimelor informații venite din județul vecin, unde directorul Direcției de Sănătate Publică arăta că la București s-au transmis numărul de teste efectuate și nu al pacienților pozitivi.

 

Nu am văzut ulterior vreo rectificare a numărului total de cazuri înregistrate la nivel național, având în vedere erorile de la Suceava.

 

În acest context datele oficiale arată că până duminică, 17 mai 2020, în România erau 16.871 de cazuri pozitive și 1.104 de decese.

 

Decese împărțite pe județe

 

Primul loc este ocupat în continuare de Suceava cu 187 de morți, urmată de Galați (80), Arad (74), București, (70), Hunedoara (68), Mureș (61), Bacău (49), Timiș (49), Neamț (44) și Botoșani cu 42 de decese.

 

Pe ultimele locuri se află județele care nu și-au îngropat mulți locuitori. Ba dimpotrivă.

 

Caraș Severin, Gorj, Prahova cu câte 6 cazuri, Giurgiu cu 4 decese, Dolj cu 3, Maramureș, Olt, Vrancea cu câte 2 și Tulcea bate recordul cu UN SINGUR mort în două luni de pandemie. Au bifat sub zece decese în această perioadă: Dâmbovița, Sălaj, Covasna, Satu Mare și Teleorman.

 

Județul Botoșani ocupă poziția cu numărul 10 la nivel național.

 

Cazurile de COVID-19 împărțite pe județe

 

În această categorie, urcăm în clasament până pe locul 5, în primele 10 județe dintre cele mai afectate, conform tabelului de mai jos:

 

Suceava 3.421 cazuri 
București  1.636 de cazuri 
Neamț 834 de cazuri 
Arad  696 de cazuri 
Botoșani  659 de cazuri 
Mureș  652 de cazuri 
Brașov  616 de cazuri 
Hunedoara  616 de cazuri 
Galați  537 de cazuri 
Cluj  526 de cazuri 

 

Cele mai puțin afectate sunt: Maramureș (81), Prahova (79), Sălaj (75), Călărași (73), Harghita (63), Satu Mare (57), Olt (53), Vâlcea (27) și Brăila (20).

 

Vindecări pe județe

 

Din fericire, acesta este probabil clasamentul fericit, pentru că sunt prezentate cazurile oamenilor care au contactat virusul, însă s-au vindecat și s-au întors lângă familii. Botoșani este printre primele zece județe cu 342 de persoane vindecate. Este și firesc de altfel, având în vedere numărul de cazuri pozitive. 

 

Iată situația:

 

Suceava

1.986 de vindecați

Hunedoara 470 vindecați
Mureș 414 vindecați 
Bihor  409 vindecați 
Arad  380 vindecați 
Botoșani  342 vindecați 
Timiș  334 vindecați 
Neamț  317 vindecați 
Brașov  292 vindecați 
Sibiu  256 vindecați 
Cluj  248 vindecați 
Constanța  240 vindecați 
București  232 vindecați
Galați  220 vindecați 
Alba  195 vindecați 
Bistrița Năsăud  186 vindecați 
Vrancea  186 vindecați 
Iași  177 vindecați 
Covasna  164 vindecați 
Ialomița  127 vindecați 
Giurgiu  98 vindecați 
Bacău  96 vindecați 
Dolj  86 vindecați 
Argeș  83 vindecați 
Caraș Severin  83 vindecați 
Vaslui  77 vindecați 
Dâmbovița  65 vindecați 
Maramureș  65 vindecați 
Prahova  64 vindecați 
Teleorman  57 vindecați 
Călărași  56 vindecați 
Tulcea  53 vindecați 
Mehedinți  42 vindecați 
Satu Mare  40 vindecați 
Olt  37 vindecați 
Gorj  34 vindecați 
Sălaj  21 vindecați 
Brăila  19 vindecați 
Harghita  19 vindecați 
Vâlcea  19 vindecați 
Buzău  18 vindecați

 

*Datele folosite în articol provin din buletinele zilnice transmise de Grupul de Comunicare Strategică. 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare