Procesul de modernizare a fost posibil grație proiectului “Eficientizare energetică moderată a clădirii Palatului Administrativ”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Un proiect care a fost cu adevărat necesar în condițiile în care edificiul înregistra o uzură fizică și morală care a afectat semnificativ părțile sale componente, mai puțin structura de rezistență.
De-a lungul ultimelor cinci decenii, clădirea nu a fost supusă decât la reparații de mică amploare, prin care s-a asigurat continuarea funcționării în condiții improprii.
Luni, ar urma să fie perfectat „actul de naștere” al palatului modernizat, adică recepția clădirii la finalizarea lucrărilor.
Gabriel Galan, subprefect demis
„Pe data de 4 mai, adică luni, este stabilită data recepției, pentru ca în următoarea perioadă să se mute efectiv aici colegii din Prefectură și ceilalți din Consiliul Județean. Mutarea, fiecare cum se organizează, cred că repede se va întâmpla lucrul acesta pentru că toată lumea își dorește să se mute înapoi în casa cea nouă sau casa reabilitată”,
După compania botoșăneană care a redat orașului Teatrul Mihai Eminescu, o altă firmă de construcții din Botoșani își trece în cartea de vizită proiectul de modernizare a Palatului Administrativ.
Este vorba despre societatea Gafco care a câștigat contractul de lucrări prin licitație.
Gabriel Galan, subprefect demis
„Am preluat efectiv acest obiectiv, lucrările erau undeva la 50%, după cum vedeți sunt finalizate în proporție de 100%. Am găsit un constructor foarte bun, tot timpul ne-a sprijinit și chiar dacă am avut ceva mofturi, a intervenit și ne-a ajutat. Da, sunt foarte mulțumit de lucrările care sunt realizate la acest obiectiv”,
Gabriel Galan a devenit manager de proiect după demisia din funcția de subprefect a Cristinei Breșug, care a avut acest rol pe perioada mandatului său de la Prefectură.
Contractul de finanțare pentru modernizarea acestei clădiri din Piața Revoluției datează din 14 octombrie 2022 și a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în calitate de coordonator de investiții pentru PNRR și Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de lider de parteneriat.
Valoarea totală a proiectului a fost de 15,4 milioane de lei.
Palatul Administrativ din municipiul Botoșani se află în proprietatea statului român și, actualmente, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
A fost pus în funcțiune în anul 1971, fiind proiectat și construit în conformitate cu standardele și normele în vigoare din perioada respectivă.



Foto sus - biroul prefectului