OpenAI investește într-o companie numită Merge Labs, care vrea să permită controlul dispozitivelor cu ajutorul creierului, fără implanturi. Printre fondatori se numără și Sam Altman, șeful OpenAI.
Runda de finanțare este de 252 milioane dolari, dar nu s-a anunțat contribuția OpenAI, scrie The Register.
OpenAI pariază pe inteligența "organică", după investițiile masive în inteligența artificială, explică publicația, menționând că Merge Labs activează în domeniul interfețelor creier-computer.
„Interfețele creier–computer reprezintă o nouă frontieră importantă”, a transmis OpenAI într-un comunicat. „Ele deschid noi moduri de a comunica, învăța și interacționa cu tehnologia. Vor crea o cale naturală, cu omul în centru, prin care oricine să poată interacționa ușor cu AI-ul. De aceea OpenAI participă la runda de investiții.”
Merge Labs se descrie ca un laborator de cercetare dedicat „conectării inteligenței biologice cu cea artificială, pentru a maximiza capacitatea umană”, scrie TechCrunch.
„Experiența noastră individuală asupra lumii pornește de la miliarde de neuroni activi”, se arată într-un comunicat al Merge Labs. „Dacă putem stabili o interfață pe scară largă cu acești neuroni, am putea readuce abilități umane pierdute și am putea susține stări cerebrale mai sănătoase”.
Sursa https://www.hotnews.ro