FC Botoșani anunță transferul jucătorului brazilian Lucas de Vega Lima.
Născut pe 16 ianuarie 2000, la Fortaleza, în Brazilia, mijlocașul central de 1.80 m a semnat un contract cu „roș-alb-albaștri” pe o perioadă de doi ani și jumătate.
Lucas de Vega Lima a semnat cu FC Botoșani din postura de jucător liber de contract după ce și-a încheiat angajamentul cu formația lituaniană, Panevezys, unde și-a trecut în palmares Cupa Lituaniei.
Pe lângă experiența din Lituania, noul mijlocaș central al FC Botoșani a mai evoluat doar în Spania la echipele de juniori ale Barcelonei (U16, U18, U19), pentru echipa de tineret și formația secundă a Barcelonei, dar și pentru echipele FC Cartagena, Atl,. Baleares și Barça Atlètic. De evidențiat ar fi că noul mijlocaș central al „roș-alb-albaștrilor” a câștigat UEFA Youth League cu FC Barcelona U19.
Lucas de Vega Lima și-a trecut în CV și un meci în lotul primei echipe a „extratereștrilor, fiind în 2022 în lotul echipei la un meci Mallorca – Barcelona, cu Xavi antrenor al catalanilor.
Cu dublă cetățenie, spaniolă și braziliană, Lucas de Vega Lima are în CV și prezențe pentru naționalele Spaniei U16 și Braziliei U17.Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Lucas de Vega Lima!