Sâmbătă, 24 ianuarie, Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la FC Botoșani, scor 2-0, și a urcat pe prima poziție în clasamentul SuperLigii.
După ultimul fluier al arbitrului, Mario Felgueiras (39 de ani), directorul sportiv al oltenilor, a intrat pe gazon și a mers direct la Alexandru Țigănașu, fundașul oaspeților, pentru a-i reproșa un gest nesportiv comis spre finalul meciului, când a călcat un jucător de la Craiova, scrie digisport
Pentru toată această întreagă scenă, Mario Felgueiras a primit un cartonaș roșu din partea ”centralului” Marcel Bîrsan și a fost scos de pe teren.
La 4 zile distanță, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să îl sancționeze pe oficialul din Bănie.
Potrivit hotărârii oficiale, Mario Felgueiras a fost suspendat pentru două meciuri și amendat cu 4.500 de lei, în baza articolului 65.a din Regulamentul Disciplinar.
Astfel, oficialul ”Leilor din Bănie” va lipsi de la partidele Universității Craiova din SuperLigă cu Farul (1 februarie) și Oțelul (5 februarie).
”Universitatea Craiova vs. AFC Botoșani - Eliminare Mario Felgueiras (gazde) - În temeiul art. 65.a din RD, se sancționeză dl. Mario Felgueiras, manager sportiv Universitatea Craiova, cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 4.500 lei”, au notat cei de la LPF.
S-a schimbat ora! FC Botoșani joacă mai devreme, frig puternic anunțat
Paul Onișa a încetat din viață
Jan 29, 2026
Declarația zilei 29 ianuarie 2026
Jan 29, 2026
Jan 29, 2026