Vicepremierul Oana Gheorghiu susține că statutul de membru fondator al asociației „Dăruiește Viață” nu generează incompatibilitate cu funcția guvernamentală. Declarația vine ca răspuns la afirmațiile lui Carmen Uscatu, cofondatoare a ONG-ului, care a declarat pentru HotNews că, deși Gheorghiu s-a autosuspendat din rolurile executive, păstrarea calității de membru cu drept de vot în Adunarea Generală a ONG-ului reprezintă „o vulnerabilitate foarte mare”.
Într-un punct de vedere transmis marți, HotNews, Oana Gheorghiu a precizat că respectă „întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului”.
„M-am autosuspendat din funcția executivă și din Consiliul Director al Asociației Dăruiește Viață înainte de preluarea funcției de viceprim-ministru, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003. Am comunicat acest lucru în interiorul Asociației, înainte ca informația privind numirea mea să devină publică, și am transmis toate documentele necesare pentru formalizarea deciziei și pentru asigurarea continuității proiectelor pe care le-am coordonat”, a transmis Oana Gheorghiu.
Aceasta a adăugat că toate demersurile au fost efectuate după consultarea cu avocații, „tocmai pentru a mă asigura că respect legea și principiile de integritate publică”.
„În prezent, am rămas doar membru fondator al Asociației Dăruiește Viață, ceea ce, potrivit statutului organizației, presupune apartenența la Adunarea Generală, nu la structura executivă de conducere. Atribuțiile privind gestionarea activității curente revin Consiliului Director, din care nu mai fac parte”, a afirmat Oana Gheorghiu.
Ea a subliniat că, deși este în continuare membră fondatoare a asociației, nu există nicio incompatibilitate: „Statutul meu este 100% conform legii”:
„Legislația românească nu impune membrilor Guvernului obligația de a renunța la calitatea de membri fondatori ai unei organizații neguvernamentale, existând și alte persoane in Guvernul României care sunt membrii în organizații neguvernamentale.
Sursa https://www.hotnews.ro