Acasă > Sanatate > Boli ignorate: Două maladii incurabile, în topul afecțiunilor pe care oamenii preferă să nu le cunoască

Boli ignorate: Două maladii incurabile, în topul afecțiunilor pe care oamenii preferă să nu le cunoască

Boli ignorate: Două maladii incurabile, în topul afecțiunilor pe care oamenii preferă să nu le cunoască

 

„Informațiile medicale sunt mai accesibile ca niciodată, dar multe persoane aleg să le evite”, au declarat oamenii de știință într-o lucrare ce a analizat aproape 100 de studii și peste jumătate de milion de subiecți. „Am constatat că aproape 1 din 3 persoane evită sau este predispusă să evite informațiile medicale”, afirmă cercetătorii citați de Gizmodo.

În metastudiul publicat recent în revista Annals of Behavioral Medicine, cercetătorii au analizat date din 92 de studii separate, implicând 564.497 de participanți din 25 de țări. Deși un tratament de succes depinde adesea de depistarea timpurie, rezultatele indică o reticență a multor persoane de a se implica în îngrijirea preventivă sau în controale medicale.

Cercetătorii consideră că aceste rezultate, primele de acest fel într-un studiu global de anvergură, pot avea implicații semnificative pentru politicile de sănătate.

Oamenii sunt cel mai predispuși să evite informațiile despre boli neurodegenerative incurabile: 41% în cazul Alzheimer și 40% pentru Huntington. Huntington este o boală progresivă neurodegenerativă ereditară, caracterizată prin demență, declin cognitiv și coordonare defectuoasă a mușchilor, ducând în cele din urmă la spasme incontrolabile. Boala este în mare parte transmisă genetic, iar primele simptome apar după vârsta de 30 de ani.

Procentul a scăzut ușor în cazul bolilor grave, dar tratabile, precum HIV (32%) și cancer (29%), iar cel mai redus a fost pentru afecțiuni cronice, dar gestionabile, precum diabetul – 24%.

Cercetătorii au descris evitarea informațiilor medicale drept „orice comportament conceput pentru a preveni sau amâna obținerea unor informații disponibile, dar potențial nedorite”, incluzând amânarea sau lipsa prezentării la consultații medicale și refuzul testelor medicale.

„O posibilitate este că alegerea de a nu ști este una deliberată”, a declarat Ralph Hertwig, coautor al studiului și director al Centrului pentru Raționalitate Adaptativă din cadrul Institutului Max Planck pentru Dezvoltarea Umană din Berlin. „Am investigat acest fenomen – pe care îl numim ignoranță deliberată – și în alte domenii ale vieții și am constatat că există o mare varietate de motive pentru el.”


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare