Medicul implicat în accidentul rutier de pe DN52 ( între Alexandria și Furculești) a murit, miercuri, după 11 zile în care a stat în spital.
Amalia Opriș a fost accidentată cu mașina de un șofer care a intrat pe contrasens și a fost transportată la spital. Șoferul în vârstă de 35 de ani ar fi plecat de acasă cu gândul să își pună capăt zilelor.
Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 7 mai, în jurul orei 23:30. Un șofer în vârstă de 35 de ani a pătruns cu mașina pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, care circula regulamentar. În urma accidentului, bărbatul s-a stins din viață, iar medicul a fost transportat la spital cu răni grave.
După 11 zile petrecute pe patul de spital, doctorița a încetat din viață. Amalia Opriș a avut o carieră de succes în domeniul medical și a fost un medic foarte apreciat de colegi, astfel că la scurt timp după tragedie, rețelele de socializare s-au umplut de mesaje dureroase, potrivit spynews.ro
Prietenii și colegii Amaliei Opriș se pregătesc să o conducă pe aceasta pe ultimul drum. Tragedia i-a îndurerat pe toți cei care au cunoscut-o, așa cum au declarat chiar ei în mesajele de doliu pe care le-au transmis.
May 21, 2026
May 21, 2026