Acasă > Stiri Botosani > O tânără din Botoșani a luat premiul întâi la un concurs național de poezie religioasă

O tânără din Botoșani a luat premiul întâi la un concurs național de poezie religioasă

Lavinia Bianca Irimescu

Ediția a IV-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of life” și-a desemnat câștigătorii. 

 

 

Printre premianți se numără și o tânără din Botoșani. Este vorba despre Lavinia Bianca Irimescu care a obținut premiul întâi. 

 

Festivitatea de premiere va avea loc, joi, pe 21 mai, la Suceava. 

 

Juriul a evaluat cele 58 de grupaje. Avem deja situația laureaților ediției a 4-a, care vor primi premiile joi, 21 mai 2026, la festivitatea de premiere de la Suceava, au transmis organizatorii. 

 

Juriul a fost format din 7 (șapte) membri, după cum urmează: Adrian ALUI GHEORGHE, poet, publicist, editor – președinte; Daniela CEREDEEV, profesoară MERITO, inspectoare de religie, promotoare culturală – membră; Daniela ȘONTICĂ, poetă, eseistă, jurnalistă – membră; Dumitru CRUDU, poet, cronicar literar, promotor cultural – membru; Emil MUNTEANU, profesor MERITO, publicist, editor – membru; Vlad SIBECHI, profesor, poet, cronicar literar – membru; Gheorghe CÎRSTIAN, profesor, promotor cultural, inițiatorul proiectului – secretar.

 

Iată laureații:

Marele Premiu Light of Life  1.500 lei 

Vasile GHEORGHIȚOAIA - 18 ani, Gorj

Premiul I 1.000 lei 

Lavinia-Bianca IRIMESCU - 23 ani, Botoșani 

Premiul al II-lea 750 lei

Ana CIOBANU - 18 ani, Bistrița

Premiul al III-lea 500 lei

Corina Anamaria CONSTANTIN - 19 ani, Tulcea 

Premiul special Ieromonah Nectarie Chiriță  750 lei

Vlad MINEA - 26 ani, Brașov

Premiul special Autor din Bucovina 500 lei 

Emanuela Nicoleta DĂNILĂ - 18 ani, Suceava