Situația a fost făcută publică de către șefa Gărzii de Mediu Botoșani în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de vineri, 21 noiembrie 2025.
Iar asta după ce prefectul Raluca Curelariu a remarcat că în unele statistici apar doar 77 de unități administrativ teritoriale, în loc de 78.
„Am remarcat că la anumite puncte ne raportăm la 77 de UAT-uri, în loc de 78. Prima dată am crezut că este o eroare.”, Raluca Curelariu, prefect.
Astfel că șefa Gărzii de Mediu a explicat că o primărie nu a permis controlul, drept pentru care a fost amendată.
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani.
„A fost un UAT care nu a permis și nu a facilitat controlul, drept pentru care s-a aplicat și sancțiune contravențională. Am discutat cu colegii de la nivel național. Noi datele le aveam și pentru acel UAT, pentru că această tematică planificată s-a desfășurat la cele 78 de UAT-uri, s-a desfășurat la Consiliul Județean, s-a desfășurat la ADI Eco proces de unde ne-am luat toate informațiile esențiale, la cei cinci operatori zonali care colectează deșeurile din județ.”
Șefa de la „Mediu” a dezvăluit că Primăria Stăuceni a refuzat controlul.
„Datele le-am fi avut, puteam să le completăm în anexe, dar întrucât acel UAT a refuzat controlul, am considerat că este mai bine și mai corect să nu ne raportăm la cantitățile colectate, la dotările pe care le deține.”, a mai punctat aceasta
Directorii instituțiilor deconcentrate au fost convocați în ședința ordinară aferentă lunii noiembrie.