Ministrul de Finanțe Alexandru Nazare a declarat că Guvernul se așteaptă la 1,3 miliarde de lei din noua taxă, supranumită public „taxa Temu”. Ea va fi aplicată prin conlucrare cu toate companiile de curierat pentru coletele comandate de pe platformele non-UE.
Ministerul Finanțelor a publicat joi seară în dezbatere publică proiectul de lege cu noile taxe care vor intra în pachetul 2 de măsuri fiscale, scrie HotNews.
O măsură este introducerea unei taxe fixe de 25 lei pentru fiecare colet de sub 150 euro care vine din zona non-UE, precum China sau Turcia. Dintre cele mai cunoscute companii care au intrat masiv pe piața din România, vânzând pe Internet, sunt Shein și Temu.
”Evoluția numărului de colete livrate în România cu origine din spațiul extracomunitar a crescut de peste 50 de ori, de la câteva mii de colete pe zi, până la peste 200.000 de colete livrate zilnic. Conform datelor gestionate la nivelul ANAF, în 2025 se estimează că vor intra în România aproximativ 78 de milioane de colete non-UE sub pragul de 150 euro, segment scutit în prezent de taxe vamale, cu o valoare medie de 50 euro/colet”, spune Guvernul în nota de fundamentare la Proiectul de lege publicată în dezbatere publică.
În aceeași motivare autoritățile susțin că au apărut mai multe fenomene, printre care:
”Concurență neloială: Retailerii locali, care respectă toate obligațiile fiscale și de conformitate, sunt dezavantajați în fața platformelor extracomunitare care beneficiază de scutiri și costuri reduse”.
”Risc crescut de produse neconforme: Lipsa unui control riguros poate permite intrarea pe piață a unor produse care nu respectă standardele UE de siguranță și calitate”.
Taxa va fi instituită prin conlucrare cu toate companiile de curierat, astfel:
Se instituie o taxă logistică pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare, în valoare de 25 de lei pentru fiecare colet poștal ce conține bunuri cu valoare comercială, denumit în continuare colet, care intră pe teritoriul României, cu loc de începere al livrării în afara teritoriului Uniunii Europene, a cărei valoare declarată se situează sub pragul de 150 de Euro, denumită în continuare „taxă”.
Taxa se aplică bunurilor achiziționate în cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe, definite conform art. 266 pct. 36, respectiv 315^2 pct. 1 din Codul fiscal.
Potrivit prezentului act normativ, prin colet se înțelege totalitatea trimiterilor poștale, ce conțin bunuri cu valoare comercială, aferente aceleiași operațiuni de vânzare la distanță de bunuri.
Taxa se datorează pentru fiecare colet ce conține bunuri provenite din spațiul extracomunitar, puse în liberă circulație într-un stat membru UE, altul decât România, printr-o declarație vamală cu set redus de date.
Dacă se refuză pachetul, taxa nu se rambursează.