Fei-Fei Li, o profesoară de la Universitatea Stanford care a devenit cunoscută în special pentru munca sa la baza de date ImageNet, este acum fondatoarea World Labs, un startup de inteligență artificială (AI) înființat acum un an, care este deja evaluat la peste 1 miliard de dolari. Totuși, începuturile ei au fost mult mai modeste, relatează Business Insider.
Li a imigrat din China în Statele Unite la vârsta de 15 ani și, ca să se susțină financiar ulterior, și-a ajutat părinții să conducă o curățătorie chimică în Parsippany, o localitate din statul american New Jersey cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori.
„Nu aveam deloc o situație financiară bună. Părinții mei lucrau ca casieri, iar eu aveam joburi în restaurante chinezești”, a declarat ea într-un interviu acordat Bloomberg. „Eu și familia mea am hotărât să administrăm un mic magazin de curățătorie ca să câștigăm niște bani ca să supraviețuim”, a mai povestit aceasta.
Li spune că îi place să glumească spunând că ea era „CEO-ul” curățătoriei. A condus magazinul timp de 7 ani, de la 18 ani până când a ajuns la jumătatea studiilor sale postuniversitare.
Potrivit profilului ei de pe LinkedIn, Li a urmat cursurile Universității Princeton, ceea ce a ținut-o aproape de magazinul părinților. Mai târziu, în timp ce își făcea doctoratul în California la Caltech, a continuat să conducă afacerea de la distanță.
„Eu eram cea care vorbea engleza. Așa că eu răspundeam la toate apelurile clienților, mă ocupam de facturare, inspecții, de toată partea de business”, a spus ea.
Experiența, afirmă ea, a învățat-o valoarea rezilienței – un principiu despre care spune că îi ghidează în continuare cariera.
„Ca om de știință, trebuie să fii rezilient, pentru că știința este o călătorie neliniară. Nimeni nu are toate soluțiile. Trebuie să treci prin astfel de provocări pentru a găsi un răspuns. Iar ca imigrant, înveți să fii rezilient”, a declarat ea în interviul pentru Bloomberg.
Sursa https://www.hotnews.ro