Melania Medelianu, jurnalistă, trainer de public speaking și cofondatoare a Asociației Zi de Bine, a ajuns miercuri la Botoșani pentru a lua parte la evenimentul „Între sine și bani”.
Evenimentul care a avut loc la Teatrul „Mihai Eminescu” a fost dezvoltat de Asociația Educație pentru Succes și susținut de Școala de bani BCR. Printre vorbitorii de la „Între sine și bani” s-a numărat și jurnalista Melania Medeleanu.
Melania Medeleanu și-a construit cariera în jurul cuvintelor, al oamenilor și al poveștilor care merită spuse. După mulți ani petrecuți în televiziune și-a dus experiența din comunicare mai departe, în training și în proiecte sociale. Crede în puterea unei voci care știe ce are de spus, dar și în curajul de a o folosi atunci când contează. În fața participanților adunați la teatru le-a vorbit despre cât de greu i-a fost să ceară bani pentru proiectele sale sociale, dar a punctat mai ales „Cât te costă să nu ceri?.
„La capătul oricărei discuții despre bani, de fapt, sunt oameni. Pentru că banii ăia, că îi bagi în școli, ajută oameni, că îi bagi în șosele, ajută oameni, că îi bagi în buzunarul propriu al familiei tale, îți ajută familia. Banii sunt, banii sunt niște convenții, sunt niște bucăți de hârtie. Dacă sensul din spatele lor nu e omul, atunci ce sens are să îi faci?”, a fost concluzia Melaniei Medeleanu.
În discursul său a amintit și de un proiect de suflet și anume „Plantați în amintire”. Este un proiect demarat în 2022 în memoria persoanelor dragi pe care le-am pierdut.
„Un proiect care m-a emoționat foarte tare și l-am iubit foarte tare și îl iubesc în continuare se numește «Plantați în amintire » Voiam sa plantăm copaci, în memoria oamenilor dragi pe care i-am pierdut. Voiam să vorbim un pic despre subiectul ăsta, de care ne este foarte teamă să vorbim de altfel. Am făcut parcuri, plantam copaci în memoria dragi pe care i-am pierdut. Și fiecare copac are o plăcuță cu un cod QR, dacă scanezi, te duce pe un site unde vezi povestea oamenilor pe care i-am pierdut. Pentru asta trebuiau mulți bani, sunt proiecte destul de costisitoare”, a spus Melania Medelanu
Și pentru acest proiect a fost aplaudată îndelung de sutele de botoșăneni prezenți în sala teatrului.
Cea mai inspirată investiție pe care o poți face este în tine însuți! Alegerile tale de zi cu zi nu sunt doar simple decizii – ele aduc o dobândă importantă pentru echilibrul, succesul și împlinirea ta. Depinde de tine să îți atingi potențialul, să ai relații autentice și să trăiești o viață cu sens, aceasta a fost tema pe care s-a axat evenimentul.