Tânărul care locuia acolo a observat flăcările și încercat să le stingă, dar nu a reușit.
Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Cristești, unde o casă din lemn a luat foc.
Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că întreaga construcție era cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă, pe materialele textile din apropiere.
Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:
Cod Galben de ploaie și burniță emis de meteorologi
Feb 05, 2026
Un tânăr a dat de necaz pe strada Primăverii
Feb 05, 2026