Acasă > Stiri Botosani > O botoșăneancă printre nominalizările de miniștri ale PNL pentru noul Guvern

O botoșăneancă printre nominalizările de miniștri ale PNL pentru noul Guvern

nominalizare ministri pnl siegfried muresan

Partidul Național Liberal (PNL) a făcut publice propunerile pentru funcțiile ministeriale din viitorul Guvern condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

 

Potrivit MartorInocmod.ro, programul de guvernare susținut de liberali vizează modernizarea României, continuarea reformelor începute în cabinetul condus de Ilie Bolojan și menținerea unui echilibru în gestionarea finanțelor publice.

 

Liberalii au validat următorii miniștri pentru Guvernul Mureșan:

 

 

  • Viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne: Mircea Abrudean
  • Ministrul Finanțelor: Alexandru Nazare
  • Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Raluca Turcan
  • Ministrul Sănătății: Oana Gheorghiu
  • Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Dragoș Pîslaru
  • Ministrul Educației și Cercetării: Mihai Dimian
  • Ministrul Energiei: Sebastian Burduja

 

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că va depune sâmbătă la Parlament programul de guvernare și lista completă a membrilor cabinetului.

 

Documentul va cuprinde atât propunerile PNL, cât și numirile agreate cu partenerii coaliției, USR și UDMR.

 

În acest context, Mureșan a declarat: „Mergem în Parlament pentru a arăta responsabilitatea și seriozitatea noastră, dar și pentru ca românii să vadă cum se poziționează partidele. Mă aștept ca audierile și votul de învestitură să aibă loc la începutul săptămânii viitoare astfel încât marți, cel târziu miercuri să încheiăm procedura.”

 

Originară din Botoșani, Raluca Turcan este deputat de Sibiu și a mai fost ministru al Muncii în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021. 
 

Raluca Turcan cere în regim de urgență INTERZICEREA telefoanelor în școli: Trebuie să acționăm ACUM, nu mai avem timp de pierdut