Fostul președinte al Curții Constituționale (CCR) și unul dintre autorii Constituției, Augustin Zegrean, reacționează în conflictul generat de proiectul Guvernului Bolojan de modificare a pensiilor speciale și acuză că Executivul „își bate joc” de magistrați, prin modul în care a făcut aceste modificări, fără a se consulta cu ei.
Zegrean contestă faptul că aceste modificări sunt făcute de către guvern, considerând că acesta nu poate lua rolul Parlamentului. Argumentează prin faptul că România are trei puteri: legislativă (Parlamentul), executivă (Guvernul) și judecătorească, deci Guvernul nu poate lua rolul Parlamentului.
Augustin Zegrean a spus, miercuri, pentru Digi24.ro că, în opinia sa, cele trei puteri ale statului – legislativă (Parlamentul), executivă (Guvernul) și judecătorească – trebuie să colaboreze loial, „nu în batjocură”.
„Constituția spune că în statul român sunt 3 funcții ale statului – legiferarea, exercitată de Parlament, funcția administrativă, exercitată de Guvern și funcția judecătorească. Aceste trei puteri sunt egale, nu una e mai tare decât alta, sunt egale și regula constituțională este că puterile statului trebuie să colaboreze în mod loial, nu în batjocură”, a declarat Augustin Zegrean.
El a explicat că Guvernul nu este putere legiuitoare, acest atribut fiind al Parlamentului.
„Nu e în regulă să vină Guvernul, care nici măcar nu e putere legiuitoare, să modifice Legea. Ce ar zice dacă un judecător i-ar modifica Legea de funcționare? Nu judecătorii și-au stabilit acest statut. Statutul a fost modificat în ultimii 5 ani de 3 ori. Nu se poate să lucrezi așa, că nu știi astăzi ce faci mâine. Țara nu trebuie condusă prin ordonanță de urgență, ci prin legi”, a explicat fostul președinte al CCR.
Augustin Zegrean adaugă și că nu înțelege care este argumentul Guvernului pentru modificarea legii privind pensiile magistraților.
„Nu sunt niște terchea-berchea oamenii ăștia, sunt magistrați, au dat zeci de examene. Nu am niciun interes, sunt pensionar de ceva timp, nu mai contează pentru mine. Dar nu se poate să îți bați joc de ei. Care e argumentul, că ceilalți au pensie mică? Să le mărească pensiile celor cu pensii mici, că oricum dacă scazi pensiile magistraților, nu se duc la bugetul de pensii, se duc la bugetul de stat”, a explicat Zegrean.
Fostul judecător CCR crede că din acest conflict între magistrați și Guvern românii înțeleg că „judecătorii sunt ăia răi, care au pensii mari, salarii mari, ies la pensie devreme și le dau lor soluții tâmpite”.
„Dar putem discuta mult despre soluții tâmpite. O explicație ar fi că avem peste 40.000 de acte normative, legi care se schimbă de pe o zi pe alta”, a declarat Zegrean.
Sursa https://www.hotnews.ro