NOAPTEA TRECUTĂ: O casă de la marginea orașului, înghițită de flăcări

Un bărbat din cartierul Tulbureni a ajuns la spital cu arsuri pe față, mâini și torace, după ce în locuința sa a izbucnit un incendiu. Bunurile dintr-o cameră și un hol au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui reșou electric lăsat în funcțiune, nesupravegheat. Alarma a fost dată la miezul nopții.

 

Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două încăperi, cu flacără și degajări mari de fum, și au acționat rapid pentru ca incendiul să nu se extindă la întreaga construcție. Proprietarul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea în timpul exploatării aparatelor de încălzire electrice, pompierii recomandă cetățenilor să le supravegheze în permanență.

 

Misiune specială pentru doi polițiști botoșăneni: Au intrat în casa unui om ca să îl salveze

 

De asemenea, trebuie să se asigure că aparatele electrice sunt prevăzute cu protecție împotriva supraîncălzirii. Totodată, cele care au conductorii de alimentare uzați, deteriorați sau care nu mai au ștecher nu trebuie folosite.

 

În cazul reșourilor, caloriferelor, aerotermelor și radiatoarelor, acestea trebuie așezate la distanță față de materialele combustibile (perdele, mobilier, covoare etc.).

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Cât câștigă un șofer și o secretară din ministere

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025