PPC, gigantul energetic controlat în proporție de peste 34% de statul elen, negociază cumpărarea Flanco de la antreprenorul Iulian Stanciu, fostul șef al eMAG, potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Profit.ro.
Tranzacția ar aduce compania care a preluat operațiunile Enel direct în marile centre comerciale și în peste 110 orașe din România.
Negocierile sunt încă în desfășurare, iar până în prezent nu a fost semnat un acord. Prin urmare, rămâne posibil ca discuțiile să nu se finalizeze printr-o tranzacție.
Iulian Stanciu, acționarul majoritar al Flanco, nu a transmis încă un punct de vedere.
Interesul PPC pentru Flanco pare surprinzător doar la prima vedere. Grupul elen urmărește să își extindă afacerile dincolo de producerea, distribuția și furnizarea energiei și să intre direct în casele consumatorilor printr-o rețea națională de magazine.
Flanco are peste 160 de unități comerciale în mai mult de 110 orașe, inclusiv la Botoșani. Preluarea retailerului i-ar oferi PPC o infrastructură deja funcțională, angajați, notorietate și acces direct la milioane de potențiali clienți.