Un tânăr din județul Botoșani a fost oprit de polițiști abia după ce oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare și să execute un foc de avertisment în plan vertical. Acesta conducea o motocicletă fără plăcuțe de înmatriculare, nu avea permis de conducere și încercase să scape de echipajul de poliție.
Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 11 iulie, pe drumul comunal DC 10, din comuna Adășeni.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au efectuat semnal regulamentar de oprire motociclistului, după ce au observat că vehiculul nu avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
În loc să oprească, tânărul și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de echipajul de poliție pe o distanță de aproximativ trei kilometri.
În momentul în care a pătruns pe o pășune, existând riscul ca urmărirea să nu mai poată continua cu autospeciala, polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical. Abia atunci motociclistul s-a oprit, fiind imobilizat și condus la sediul poliției.
Verificările efectuate de polițiști au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motocicleta pe care o conducea nu era înmatriculată sau înregistrată.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru această abatere a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.325 de lei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Totodată, motocicleta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.