Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj după mobilizarea pentru cei doi militari răniți grav în explozia de la Unitatea Militară.
Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul interimar a ținută să adreseze mulțumiri tuturor de la ministrul Apărării din Belgia la cadrele medicale de la Botoșani.
Redăm mai jos integral mesajul transmis
„Astăzi (n.r luni, 18 mai 2026)este una dintre acele zile în care îți dai seama, mai mult ca oricând, cât de fragil se poate schimba totul într-o clipă.
Doi colegi ai noștri din Ministerul Apărării Naționale, răniți în cursul zilei de astăzi, sunt în acest moment în drum spre Bruxelles, unde vor primi îngrijiri medicale de specialitate la Queen Astrid Military Hospital, transportați cu o aeronavă militară a Forțele Aeriene Române.
Nu putem da timpul înapoi, dar ne putem mișca repede. Îi mulțumesc colegului meu, Theo Francken, ministrul Apararii din Belgia pentru răspunsul exemplar si instant primit din partea conducerii spitalului militar de la Bruxelles! La câteva ore după nefericitul eveniment, cei doi colegi sunt deja în avion spre cel mai bun spital de arși din Europa.
Le mulțumesc colegilor de la Departamentul pentru Situații de Urgență, dlui doctor Raed Arafat care a coordonat fantastic, dlui general Baraboi, echipelor medicale din Botoșani, de la SMURD si de la Spitalul Județean, dnei prefect și tuturor colegilor din MApN care au făcut tot ce a ținut de ei pentru ca intervenția să fie rapidă și fiecare minut să fie folosit pentru cei doi militari.
Suntem în contact permanent cu echipele medicale și urmărim cu toată atenția evoluția stării lor.
Pentru familiile lor, pentru prieteni, pentru colegi este o încercare dificilă.
Caporalul Daniliuc și fruntașul Anton, doi tineri, au plecat dimineață la muncă, așa cum fac de fiecare dată, cu seriozitate și cu simțul datoriei. Nimeni nu se gândește că o zi obișnuită se poate transforma, într-o clipă, într-o luptă pentru viațǎ.
În seara asta, dincolo de orice funcție sau uniformă, vorbim despre doi oameni de-ai noștri.
Și cred că, în astfel de momente, orice gând bun, orice rugăciune, orice mesaj de încurajare contează. Ei și familiile lor au nevoie de toată energia bună pe care o putem trimite.”
Raed Arafat s-a implicat personal pentru salvarea militarilor răniți la Botoșani