Cei doi suspecţii în vârstă de 15 ani care au primit mandate de arestare au cerut să fie lăsaţi în arest la domiciliu. Judecătorii le-au respins însă cererea. Cât despre minorul de 13 ani, crima din Timiş pune în discuţie o posibilă reevaluare a legii. A apărut şi o petiţie online în acest sens.
Cazul readuce în discuție limitele răspunderii penale, iar prin petiția, care este denumită simbolic "Legea Mario", se cere modificarea codului penal, tocmai pentru ca aceste fapte comise cu discernământ de cei sub 14 ani să fie pedepsite ca atare. Semnatarii solicită, printre altele, stabilirea răspunderii penale de la 10 ani în sus pentru omor și omor calificat, chiar dacă autorul este clar sub acei 14 ani prevăzuți acum de lege, iar fapta a fost făcută cu discernământ demonstrat de expertize, potrivit observatornews.ro
Și tot în petiție se cere ca vârsta să nu mai fie suficientă pentru a scăpa în orice condiție de răspunderea penală și să fie posibilă aplicarea inclusiv a pedepselor maxime prevăzute de lege, inclusiv de detenția pe viață pentru infracțiuni extrem de grave. Această petiție a fost trimisă Parlamentului, Ministerului Justiției, Avocatului Poporului, iar inițiatorii spun că dacă este neglijat acest aspect, pare că legea este cumva tolerantă față de cei care o încalcă cu bună știință, fără să facă referire în vreun fel la vârsta acestora.
Starea de tensiune în localitatea Cenei se menține extrem de mare și la această oră, de altfel familia copilului de 13 ani, principalul suspect în acest caz, a primit mai multe amenințări, iar în acest context, DGSP Cetimii a instituit o măsură de protecție specială. Asta înseamnă faptul că minorul, băiatul, este lăsat să participe doar în online, la cursurile de la școală, tocmai pentru ca prezența lui acolo să nu agite și mai mult spiritele.
Rudele victimei se pregătesc acum de înmormântare. Trupul lui Mario a fost depus la capela din Cimitirul Ortodox. În semn de solidaritate, motocicliștii din vestul țării s-au mobilizat și vor fi prezenți la înhumare, care are loc mâine de la ora 13.
Tatălui Mario, care este încarcerat la penitenciarul din Timișoara, chiar ar putea participa la înmormântarea fiului său, primind cel mai probabil o permisie specială.
Click AICI pentru a semna petiția
(Sursa foto: romaniatv.net)