Acasă > Stiri Botosani > MĂRTURII după alerta cu drona care a alertat Botoșaniul, apoi s-a prăbușit: M-am dus direct la ea, era drept în drum

MĂRTURII după alerta cu drona care a alertat Botoșaniul, apoi s-a prăbușit: M-am dus direct la ea, era drept în drum

ce spun oamenii despre drona

Alertele cu drone au trecut în joi dimineață la un alt nivel. Pentru prima dată de la începutul războiului, şcoli din patru localităţi au fost închise de urgenţă, după ce o dronă s-a prăbuşit într-o pădure din Suceava.

 

Alertă la prima oră 

 

 

 Sute de elevi au rămas acasă, iar cei care ajunseseră deja la ore au fost adăpostiţi în locuri sigure. Drona a survolat spaţiul aerian românesc, inclusiv Botoșani, timp de aproximativ patru minute, înainte să se prăbuşească într-o pădure din Suceava. Din fericire, nu sunt victime şi nici pagube materiale. 

 

Nici nu se luminase când oamenii din nordul ţării au primit pe telefoane avertizarea de atac aerian. Drona a pătruns în spaţiul aerian românesc şi a continuat să zboare spre Suceava. Patru minute a survolat înainte de impact. Timp în care a stârnit panică printre localnicii treziţi de mesajele RO-alert.

 

Drona s-a prăbuşit într-o pădure de la marginea localităţii Solca, din Suceava. Bubuitura puternică s-a auzit la kilometri distanţă.

 

"Eu stau tocmai în centru. Da, s-a auzit tare. Nu m-am speriat ca a dat alerta pe telefon să mă bag în pivniță", spune un localnic.

 

Mărturiile localnicilor

 

Mai mulţi localnici au plecat singuri în căutarea aparatului de zbor, imediat ce au primit alerta pe telefon.

 

"M-am dus direct la ea"

"Am verificat marginea pădurii că pădurea e foarte deasă. Nu am găsit nimic, niciun rest. Nu am ajuns până la locul în care a căzut", spune un localnic. 

"A venit mesajul și nu cred că a durat 10 minute și am auzit-o cum vine. Când am ieșit afară am văzut-o cum a trecut. Am auzit după ce a căzut, m-am dus direct la ea că cunosc zona. E o dronă foarte mare 4-5 metri. Era drept în drum", spune Liviu, cel care a găsit drona.

 

În scurt timp, zona a fost împânzită de poliţie, iar accesul în pădure a fost restricţionat iar fragmentele aparatului au fost ridicate pentru expertiză.

 

(foto – observatornews.ro, bucovinamedia)