Acasă > Stiri Botosani > Marele pas în sănătate: „Revoluția” digitală din sănătate a ținut câteva ore – VIDEO 

Marele pas în sănătate: „Revoluția” digitală din sănătate a ținut câteva ore – VIDEO 

platforma e sanatatea.

Platforma digitală „eSănătateaMea”, care promitea revoluționarea sistemului medical de la 1 septembrie, a cedat chiar în prima zi. 

 

S-a împiedicat chiar la lansare

 

Aplicația guvernamentală trebuia să centralizeze online toate biletele de trimitere, scrisorile medicale și concediile pacienților. Dar platforma de autentificare s-a blocat, medicii nu au ghiduri de utilizare, iar bazele de date sunt goale. Activitatea medicală continuă pe vechiul sistem, însă şi acela cu blocaje repetate.

 

Aici ar trebui să deschidă aplicația? Da, s-a deschis dimineața. Acum nu se mai deschide.

 

Așa a început prima zi în care platforma eSănătateaMea ar fi trebuit să fie funcţională. De la bilete de trimitere până la scrisori medicale sau concedii – toate ar fi trebuit să poată fi transmise digital, nu pe hârtie.

 

As. Loredana Dascălu, coordonator, Ambulatoriu de Specialitate, Spitalul Județean Botoșani: Urmează să vedem ce presupune. Noi, în cabinet, trebuie să facem acele conturi pacientului? Nu ştim încă cine le creează.

 

Crearea contului pentru eSanatateaMea este un adevărat test de rezistență psihică. Pentru conectare e nevoie de cont și în platforma RoeID.

 

Alina Comănescu, navigator de pacienți: E un proces extraordinar de dificil. Trebuie să îţi faci un selfie. Să ne luăm cartea de identitate. Iar dacă Doamne-Doamne şi Bunuţul ne ajută să trecem peste aceste etape, eşti pus să reciţi o poezie, gen șase sași în șase saci.

 

Platforma RoeID s-a tot blocat însă, iar datele necesare n-au putut fi transmise.

 

Diana Brâncuș, jurnalist senior TVR: Am încercat şi noi în repetate rânduri să ne creăm identitatea digitală obligatorie pentru a putea accesa platforma eSănătateaMea, dar, de fiecare dată, după 5 minute de aşteptare, am primit mesajul că timpul a expirat şi am fost redirecţionaţi către pagina de start, pentru a relua procesul de înrolare.

 

Mii de oameni au intrat pe platformă

 

Horaţiu Moldovan, preşedintele CNAS: Funcționează. Nu contest faptul că fiind prima zi fiind foarte multe accesări în același timp ca orice site, ca orice platformă, poate să aibă întârzieri. Dl director de la ADR mi-a confirmat ca au aproximativ 20 de mii de cereri de înscriere pe platforma RoeID si fiecare necesită o validare manuală din partea unui operator de la ADR, tocmai pentru a ne asigura că identitatea persoanei este reală.

 

Şi softurile din cabinete trebuie să fie adaptate şi compatibilizate cu noua platformă realizată prin PNRR, care va include şi istoricul medical al pacienţilor.

 

Corneliu Prepeliță, manager, Spitalul Județean Botoșani: Deja am luat legătura cu firma care asigură sistemul informatic al unităţii sanitare, pentru a implementa acest sistem nou.

 

Dr. Cosmin Alexandrescu, președinte Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator: Bazele de date cu medicii și furnizorii nu au fost încă încărcate în platformă. Deci, ca atare, pacienții nu au cum să se înroleze, iar medicii nu pot intra în platformă.

 

Dr. Daciana Toma, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei: Noi, ca furnizori, n-am primit niciun fel de instruire. Nu există un ghid de utilizare a platformei. Trebuie să ai adresă de e-mail. Ori cred că nici jumătate din pacienții mei nu au adrese de e-mail. 

 

Vestea bună este ca pacienții pot primi în continuare rețete și trimiteri pe hârtie și se pot programa nu doar online, ci și telefonic. Vechiul sistem, și acela cu blocaje repetate, funcționează ca de obicei.

 

Click aici pentru video